Sâmbăta ar putea deveni zi lucrătoare în România

Sâmbăta ar putea deveni zi lucrătoare în România

Sâmbăta ar putea deveni zi lucrătoare, însă doar dacă vor angajații. Liberalii au depus un proiect de lege potrivit căruia orele suplimentare prestate într-o zi din weekend pot fi compensate doar financiar. Angajatorul n-ar mai fi obligat să acorde o altă zi liberă în locul celei muncite în weekend, astfel că repausul săptămânal obligatoriu de 48 de ore s-ar reduce la 24 de ore.

În prezent, legea spune că repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbata și duminica. Liberalii vor să modifice Codul Muncii, astfel încât să fie o singură zi de odihnă obligatorie.

Așadar, angajații ar putea să vină la muncă și sâmbăta, dacă doresc, iar angajatorul nu va mai fi obligat să le dea o zi liberă în timpul săptămânii, ci doar să le plătească orele suplimentare. Ziua lucrătoare, însă, nu poate depăși opt ore, relatează digi24.ro.

„Îi dăm dreptul salariatului să opteze dacă vrea să presteze ore suplimentare doar în timpul săptămânii sau vrea să vină și sâmbăta. Asta este tot ce prevede acest proiect de lege. Deci, practic, în momentul de față, legea nu permite nici salariaților, nici angajatorilor să preseteze ore sâmbăta fără să obțină sau să i se dea ulterior o zi liberă (recuperare). Aveți 8 zile libere și veți avea în cont 8 zile libere. Dacă dumneavoastră doriți ca sâmbăta să lucrați și să primiți un salariu cu 75 la sută spor este strict opțiunea dvs”, a explicat pentru Digi24 deputatul PNL Dan Vîlceanu, inițiatorul legii.

Modificarea legislativă vine mai ales în sprijinul companiilor unde se lucrează în trei schimburi sau cu personal insuficient.

„Angajatorii se confruntă cu toții cu lipsa de personal și atunci când nu găsești alți oameni în plus pentru compania ta, încerci să aloci un program extra pentru cei care există deja. Prevederea exista deja în Codul Muncii și companiile care au nevoie de tipul acesta de program și-au prevăzut în procedurile interne aceste proceduri de lucru. Pentru anumiți angajați e un avantaj, că au un venit suplimentar”, spune Corina Diaconu, directorul unei firme de resurse umane.

Opoziția nu este de acord cu reducerea timpului de odihnă săptămânal.

Deputatul PSD Vasile Neagu atrage atenția că trebuie să existe, ca principiu, „un acord expres” din partea angajaților că un program de recuperare se poate face și sâmbăta, dar fără a le fi redus timpul de repaus.

Proiectul de lege a fost depus în Camera Deputaţilor, iar Senatul este camera decizională.

Mihaela Rotari

Share