Concurs pentru funcția de director al Serviciului Vamal. Ce se cere de la viitorul șef
Ministerul Finanțelor inițiază concursul pentru funcția de director al Serviciului Vamal, transmite OFICIAL.
Termenul-limită pentru depunerea dosarului de concurs este 30 septembrie 2019.
Cerințele care trebuie să le întrunească candidații, verificările la care vor fi supuși, conținutul dosarului pentru concurs, precum și criteriile de selecție și evaluare a acestora sunt stipulate în Regulamentul de desfăşurare a concursului privind selectarea directorului Serviciului Vamal (https://mf.gov.md/sites/default/files/Ordin%20117%20Regulament%20concurs%20Vama.pdf)
Persoanele interesate pot depune dosarul de participare la concurs doar prin e-mail la adresa: concursvama@mf.gov.md.
Dosarul trebuie să conțină:
- a) curriculum vitae (CV) cu includerea a cel puțin 2 persoane de referință (datele de contact a două persoane care vor accepta să fie contactate de către comisie pentru confirmarea competențelor candidatului, dacă va fi cazul);
- b) scrisoarea de motivare (care pune în evidență experiența și abilitățile relevante postului);
- c) conceptul de dezvoltare instituțională a Serviciului Vamal, care să includă măsuri de combatere a corupției din cadrul Serviciului Vamal și contrabandei (maxim 2 pagini);
- d) buletinul de identitate;
- e) diplomele de studii şi certificatele de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;
- f) livretul militar sau certificatul de recrut;
- g) certificatul medical sau declarația pe proprie răspundere (anexa nr.1 la prezentul Regulament);
- h) cazierul judiciar sau declarația pe proprie răspundere (anexa nr.2 la prezentul Regulament);
- i) acordul cu privire la acceptarea controlului special (anexa nr.3 la prezentul Regulament);
- j) chestionar (anexa nr. 4 la prezentul Regulament);
- k) declarația de neafinitate cu broker vamal (anexa nr.5 la prezentul Regulament).
O parte din documentele de mai sus necesită a fi semnate, iar ulterior scanate pentru a fi expediate comisiei de concurs.
Persoana desemnată în această funcție va contribui la elaborarea și implementarea unui program complex de dezvoltare instituțională, cu accent pe transparență, integritatea și eficiența proceselor în cadrul Serviciului Vamal, va fi responsabilă de implementarea politicilor statului în domeniul de responsabilitate, precum și va dezvolta capacitatea umană a Serviciului Vamal.
Cristina Parfeni