În premieră, Ministerul Apărării şi SPPS au încheiat un acord. Ce presupune!
Ministerul Apărării şi Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat (SPPS) au încheiat astăzi, în premieră, un acord de colaborare.
Documentul a fost semnat de ministrul Apărării Pavel Voicu şi directorul SPPS , Iaroslav Martin, la sediul instituţiei de apărare.
Potrivit acordului, structurile vor coopera în diverse domenii, printre care consolidarea sistemului de securitate şi apărare națională, implementarea comună a prevederilor din strategiile și politicile naționale de apărare și a celor sectoriale în domeniile apărării și securității naționale, managementul crizelor şi situațiilor de urgență, formareași dezvoltarea profesională a personalului, paza tehnică a infrastructurii şi altele.
Astfel, pentru punerea în aplicare a documentului, cele două instituţii vor organiza vizite, consultări și reuniuni de lucru, activităţi de schimb de experienţă și informații obținute din surse oficiale. De asemenea, reprezentanţii structurilor vor participa în comun la activităţi de instruire, cursuri, exerciţii şi ateliere de lucru pe domeniile de competență, precum şi la proiecte și programe specifice.
Ministrul Pavel Voicu a menţionat că atât Ministerul Apărării, cât şi Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, au sarcini şi misiuni, care au tangenţă cu securitatea şi apărarea cetăţenilor şi statului. „Mă bucur că, de acum încolo, vom avea o colaborare eficientă şi consolidată cu SPPS. Această realizare, cu siguranţă, va aduce beneficii ambelor instituţii în ceea ce priveşte pregătirea şi instruirea cadrelor în poligoanele Armatei Naţionale, asigurarea protecţiei şi pazei obiectelor strategice şi oficialilor de stat, şi alte activităţi relevante”, a spus Pavel Voicu.
La rândul său, Iaroslav Martin a apreciat receptivitatea conducerii instituţiei de apărare de a avea o cooperare bilaterală în domeniu şi şi-a exprimat convingerea că angajaţii celor două structuri de stat vor avea posibilitatea să fie interoperabili în diferite situaţii, aşa cum le-o cere misiunea.
Prezentul Acord este încheiat pe o perioadă de 3 ani şi are ca scop crearea cadrului juridic necesar cooperării în vederea executării misiunilor statale de apărare și securitate, instruire și perfecționare a personalului, bazate pe interesul reciproc.
Mihaela Rotari