Declarațiile tuturor judecătorilor – verificate de ANI. 8 vor fi amendați!

Declarațiile de avere și interese personale pentru anul 2018 a circa 400 de judecători au fost verificate de Autoritatea Națională de Integritate. Inspectorii de integritate au verificat dacă aceștia și-au depus declarațiile în termen și dacă au respectat cerințele de formă și conținut, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, în rezultat, s-a stabilit că 8 judecători au completat declarația pentru 2018 tardiv, adică după 31 martie, în privința lor fiind inițiate cauze contravenționale. Mărimea amenzii aplicate urmează să fie stabilită de către instanța de judecată și variază între 30 și 60 de unități convenționale.

Totodată, verificările prealabile i-au determinat pe inspectori să se autosesizeze în 24 de situații, la moment, inițiindu-se 6 controale aprofundate ale averilor și intereselor personale.

Analiza celor aproximativ 400 de declarații ale judecătorilor pentru anul precedent a mai arătat că deși la capitolul formă și conținut acestea în mare parte corespund cerințelor, un mare neajuns este legislația permisivă. Conform prevederilor legale, în declarație se indică valoarea contractuală a bunului, care adesea este diminuată semnificativ în raport cu valoarea reală sau de piață.

Aceste observații ale inspectorilor de integritate vor sta la baza propunerilor de modificare a legislației în ceea ce privește modul de declarare a valorii bunurilor, așa încât să fie declarate cifre care corespund realității.

Amintim că,verificările date au fost efectuate în baza Dispoziţiei Preşedintelui ANI din 21 mai 2019, care prevede controlul declaraţiilor de avere şi interese personale depuse de către subiecţii declarării pentru anul 2018 (deputaţi, miniştri, judecători, procurori, etc).

În prezent, prin sistemul aleatoriu, inspectorilor le-au fost repartizate spre verificare peste 700 de declarații anuale de avere și interese ale procurorilor.

Cristina Gurez

Share