AGEPI își extinde relațiile de colaborare. Detalii!

AGEPI își extinde relațiile de colaborare. Detalii!

La 8 august curent, Directorul general interimar al Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI), Andrei Popa, și Directorul general al Asociației Obștești „Inițiativa Pozitivă”, Ruslan Poverga, au semnat un acord de colaborare în domeniul proprietăţii intelectuale (PI).

Prin semnarea acestui Acord, AGEPI și AO „Inițiativa Pozitivă” doresc să evidențieze importanţa şi rolul fundamental al PI pentru asigurarea unui sistem de proprietate intelectuală eficient şi echitabil care servește interesele întregii societăți, iar unul dintre obiectivele prioritare al colaborării dintre cele două organizații este evaluarea cadrului regulator național în domeniul brevetelor și sănătății publice. Astfel, părțile au convenit să depună toată diligența necesară la elaborarea unor mecanisme legislative eficiente, menite să asigure respectarea intereselor publice în materie de sănătate și acces la medicamente, în conformitate cu cele mai bune practici de implementare la nivel național a flexibilităților TRIPs.

Părțile își vor consolida eforturile în vederea utilizării eficiente a potenţialului intelectual şi material de care dispun în procesul de promovare a sistemului național de proprietate intelectuală, facilitării accesului la informații de interes reciproc și organizării de acțiuni comune pe subiecte care sunt de competența acestora.

Menționăm că, Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivă” este o instituție nonguvernamentală, necomercială și apolitică, reprezentând o rețea de organizații cu o experiență vastă în implementarea programelor de profilaxie și control al HIV/SIDA şi al narcomaniei în Republica Moldova. Scopul organizației este protecția intereselor şi drepturilor persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, utilizatorilor de droguri, femeilor şi copiilor afectați de infecția HIV şi ale altor comunități vulnerabile.

Mihaela Rotari

Share