Compania Granovia Wines cucerește consumatorii din Olanda. Doar în iunie a exportat 30 000 sticle
Compania Granovia Wines a reușit accederea pe piața vinurilor din Olanda. Un prim export de 30 000 sticle a fost făcut în luna iunie 2019.
Contactat de reporterul nostru, directorul companiei, Maxim Popov a spus că, această reușită se datorează în primul rând calității vinurilor produse sub marca Granovia.
„Este adevărat faptul că accesul pe piața din Olanda este unul anevoios. Ne-a luat mai mult de 8 luni pentru a vedea produsul nostru pe raft. Olanda, țările Benelux, reprezintă o prioritate pentru noi, deoarece sunt niște piețe unde vinurile de calitate superioară au cerere și se bucură de succes”, a precizat el.
Vinurile se vând atât pe online, cât și în 2 winebar-uri din Haga.
„Suntem extrem de mândri că, consumatorii din Olanda au ocazia să savureze cele mai bune vinuri Granovia produse în R. Moldova, iar faptul că avem noi solicitări de export, este o confirmare în acest sens. De altfel, vinurile noastre, grație caracteristicilor unice ale soiurilor indigene, ne oferă un avantaj competitiv de diferențiere în comparație cu alte vinuri care se găsesc pe piața din Olanda” , a mai spus Maxim Popov.
Următoarea livrare este preconizată pentru începutul lunii august.
La moment, sub marca Granovia Wines sunt produse 10 vinuri din soiuri indigene şi internaţionale. În gama de vinuri sunt incluse mai multe dintre varietăţile populare de vinuri franceze, precum Cabernet Sauvignon, Chardonnay şi altele. Crescut pe solul bogat moldovenesc, soiul Merlot este deosebit de bun la prima competiţie, desfăşurată la Bergamo, Italia, în 2018, a primit medalie de aur pentru vinurile Merlot din 2015 şi Cuvee 2016, Cuvee 2017. De asemenea, o medalie de argint a venit de la competiția de la Berlin, pentru vinul Rose, produs din struguri Merlot.
În plus, în gama Granovia Wines intră şi vinuri din soiuri regionale, precum vinul alb perfect echilibrat Feteasca Albă şi vinul regional roşu Feteasca Neagră, care este ca un Pinot Noir, dar mai profund şi mai picant. La crearea noilor vinuri Cuvee 2016 şi Cuvee 2017, Granovia a folosit cupaje de soiuri indigene de struguri cu soiuri franceze.
Precizăm că, brandul Granovia Wines a fost lansat de omul de afaceri american Alvin Granoff, fost legislator american. Alvin Granoff a activat între 1983 – 1995 în Camera Reprezentanților din Dallas (Texas, SUA), iar după încheierea carierei politice, a dezvoltat afaceri în agricultură, juridică și industria hotelieră. După embargoul rus la vinuri, a vizitat de mai multe ori Republica Moldova, fiind încrezut în potențialul vinurilor moldovenești.
Doina Secrieru