Parlamentari ruși – la întrevedere cu Igor Dodon. Ce au discutat!

Parlamentari ruși – la întrevedere cu Igor Dodon. Ce au discutat!

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu delegația Parlamentului rus, formată din adjunctul președintelui Dumei de Stat a FR, Olga Epifanova, și președintele comitetului Consiliului Federației pentru relații externe, Konstantin Kosacev, informează OFICIAL.

Potrivit șefului statului, oficialii au venit în țara noastră pentru a participa la inaugurarea bașcanului Autonomiei Găgăuze, Irina Vlah.

În timpul discuției, Dodon susține că a „constatat cu satisfacție lansarea unei etape noi în relațiile de cooperare moldo-ruse, datorită creării majorității parlamentare și formării Guvernului concilierii naționale”.

„În mod deosebit, am subliniat reluarea cooperării depline dintre Republica Moldova și Federația Rusă în formatul Comisiei interguvernamentale, precum și la nivel de parlamente. În context, am menționat bunele perspective de interacțiune pe platforma Uniunii Economice Eurasiatice, în cadrul căreia țara noastră deține statutul de observator, precum și a Comunității Statelor Independente. Am exprimat recunoștință Federației Ruse pentru prelungirea regimului de export fără taxe vamale pentru unele categorii de mărfuri moldovenești pe piața rusă. Totodată, mizăm pe atingerea unui compromis în vederea prețului la gazele rusești livrate în Republica Moldova”, a scris președintele, pe Facebook.

Prin urmare, Dodon s-a referit la actualizarea cooperării. „De asemenea, am fost unanimi cu privire la necesitatea actualizării cooperării la nivel de regiuni ale țărilor noastre și în context, am apreciat înalt activitatea Autonomiei Găgăuze, care a încheiat deja zece acorduri de parteneriat cu regiunile din Federația Rusă. I-am informat pe parlamentarii ruși despre strategia politicii externe echilibrate, promovată de Administrația Președintelui, prin stabilirea relațiilor reciproc avantajoase cu partenerii externi în baza principiului de neutralitate permanentă a Republicii Moldova”, a conchis șeful statului.

Mihaela Conovali

Share