Deputat: „Pe mine dezamăgirile mă omoară. Este greu, dar nu am de ales”

Deputat: „Pe mine dezamăgirile mă omoară. Este greu, dar nu am de ales”

Deputatul din cadrul blocului ACUM în Parlamentul Republicii Moldova, Maria Ciobanu,pe o rețea de socializare, susține că „atunci când ești parte a unei echipe, toate gafele liderilor de partide automat îți sunt și ție atribuite”, informează OFICIAL.

„Pe mine dezamăgirile mă omoară. Lent, dar sigur! De la implicarea mea în politică dorm puțin, cred doar în fapte, nu accept prietenii de ocazii și nu obișnuiesc să mă confesez. Este greu, dar nu am de ales. Am trăit prea multe momente în care nu știam unde să mă ascund de rușine, deși eu nu făcusem nimic, dar absolut nimic, de care să-mi fi fost rușine”, a scris Ciobanu, pe Facebook.

Prin urmare, deputatul a comunicat și alte detalii.

„Atunci când ești parte a unei echipe, toate gafele liderilor de partide automat îți sunt și ție atribuite. Azi, acum, declar că nu doresc să fiu învinuită de unele promovări în funcții importante a unor persoane lipsite total de importanță!”, a conchis deputatul.

Doina Secrieru

Share