Astăzi, secretarul de stat al Ministerului Justiției, Sorin Popescu, a prezentat conducătorilor subdiviziunilor interne și..
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat la ceremonia de absolvire a promoției 2025 a Academiei..
Partidul Liberal (PL) s-a întrunit în ședință și a aprobat o declarație prin care spune:..
Membrii Partidului Republican „Inima Moldovei” protestează, în aceste momente, la Consiliul Audiovizualului. Protestatarii acuză instituția..
În ședința de astăzi, 7 iulie 2025, Comisia Electorală Centrală a luat act de decizia Curții de..
Alte trei personalități s-au alăturat Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru alegerile parlamentare din 28..
Deputatul PSRM Alla Darovannaia a prezentat astăzi, în cadrul unui briefing, o inițiativă legislativă privind..
Alexandr Stoianoglo s-a întâlnit cu locuitorii din satul Tomaiul Nou, în cadrul campaniei „La sfat..
Partidul MAN, parte a Blocului ALTERNATIVA, a contestat acțiunile de desemnare a candidaților PAS la..
Partidul Republican „Inima Moldovei” se declară revoltat de „comportamentul ilegal al preşedintelui Republicii Moldova, Maia..