Astăzi în UTA Găgăuzia au loc alegeri pentru Adunarea Populară și pentru funcția de Bașcan
Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că astăzi, 15 noiembrie 2026, cetățenii cu drept de vot din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pentru a-și alege deputații în Adunarea Populară a Găgăuziei și Guvernatorul (Bașcanul) Găgăuziei.
Pentru cele 35 de mandate de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei sunt înregistrați 132 de candidați: 42 desemnați de partide politice și 90 de candidați independenți. Dintre aceștia, 22 sunt femei și 110 sunt bărbați. În fiecare dintre cele 35 de circumscripții uninominale va fi ales câte un deputat.
Pentru funcția de Guvernator (Bașcan) al Găgăuziei, în buletinul de vot sunt înscriși 8 candidați: 3 desemnați de partide politice și 5 candidați independenți. Dintre aceștia, 7 sunt bărbați și o femeie.
La vot sunt așteptați peste 129 de mii de alegători, iar cele 67 de secții de votare vor fi deschise între orele 07:00 și 21:00.
Pentru desfășurarea celor două scrutine, CEC a tipărit, în total, 258 780 de buletine de vot: câte 129 390 pentru alegerea deputaților în Adunarea Populară a Găgăuziei și pentru alegerea Guvernatorului (Bașcanului) Găgăuziei. Pentru fiecare scrutin au fost tipărite 8 150 de buletine în limba română, 100 740 în limba rusă și 20 500 în limba găgăuză.
Alegerile vor fi monitorizate de 149 de observatori naționali din partea a 5 organizații neguvernamentale, acreditați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, și de 83 de observatori internaționali din partea a 14 misiuni diplomatice și a 2 organizații internaționale, acreditați de Comisia Electorală Centrală.










