Partidul „Forţa Diasporei” îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu creşterea semnificativă a inflaţiei
Partidul „Forţa Diasporei” îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu creşterea semnificativă a inflaţiei: „Astfel, în luna octombrie, creşterea anuală a inflaţiei a ajuns la 10,8%, ceea ce este un record pentru ultimii trei ani. Creşteri semnificative de preţuri şi tarife s-au înregistrat la gaze naturale, energie termică, transport de pasageri, electricitate, alimente, carburanţi etc., iar aceasta a afectat serios nivelul de trai al populaţiei, aprofundând sărăcia”.
Partidul „Forţa Diasporei” consideră că responsabilitatea directă pentru creşterea semnificativă a inflaţiei revine guvernării, care nu a avut nici capacitatea şi nici dorinţa de a acţiona pentru a diminua din riscurile inflaţioniste.
„Spre deosebire de alte ţări, autorităţile din Republica Moldova nu au intervenit deloc pentru a diminua din creşterea preţurilor la produsele petroliere, preferând să numere banii veniţi suplimentar la buget de pe urma acestor creşteri. De asemenea, autorităţile nu au achiziţionat din timp, când preţurile erau mult mai mici, cantităţile de gaze naturale necesare Republicii Moldova şi astfel s-a ajuns în situaţia când tarifele au crescut cu 41%. În rezultat, s-a provocat o reacţie în lanţ şi tot ce se produce pe bază de gaze naturale sau se transportă cu mijloace de transport pe bază de produse petroliere, s-a scumpit, iar în consecinţă a fost afectată direct populaţia” – se spune în declarația partidului.
Partidul „Forţa Diasporei” cere guvernării să conştientizeze gravitatea situaţiei create şi să demareze o amplă investigaţie a cauzelor care au provocat o creştere atât de mare a inflaţiei, dar şi să stabilească acţiunile ce se impun pentru diminuarea acesteia în lunile următoare.
„Considerăm că cei de la putere nu trebuie doar să constate ce se întâmplă, dar să acţioneze pentru a anticipa sau a diminua riscurile atunci când acestea apar. Dacă acest lucru nu va fi făcut acum, în lunile următoare vom avea o explozie socială cu consecinţe extrem de negative, iar toată responsabilitatea va reveni celor de la guvernare”, subliniază formațiunea.












