Valeriu Pasat, scrisoare deschisă către șeful statului: Vă îndemn la organizarea de acțiuni de comemorare a amintirii Eufrosiniei Kersnovscki

Academicianul Valeriu Pasat a adresat o scrisoare deschisă președintelui Maia Sandu, în care vorbește despre „Eufrosinia Kersnovscki, simbol al tragediei prin care au trecut basarabenii în epoca stalinistă, precum și al rezistenței în gulagurile din fosta URSS”, și solicită, prin intermediul instituțiilor abilitate ale statului, organizarea unei serii de acțiuni de comemorare a amintirii Eufrosiniei Kersnovscki.

Vedeți mai jos scrisoarea integrală:

„Excelenței Sale Doamnei Maia SANDU,

Președinte al Republicii Moldova

Stimată Doamnă Președinte al Republicii Moldova,

S-au scurs deja mai mult de trei decenii de la trecerea la cele veșnice a Eufrosiniei Kersnovscki (8 ianuarie 1908 – 8 martie 1994), simbol al tragediei prin care au trecut basarabenii în epoca stalinistă, precum și al rezistenței în gulagurile din fosta URSS.

Această concetățeană a noastră a avut un destin tragic și în egală măsură eroic. Eufrosinia Kersnovski a suportat nu numai cu demnitate 11 ani de Gulag stalinist, fiind condamnată la moarte, ci a avut și forța să lase urmașilor o operă neprețuită de amintiri, în care sunt redate cruzimea și cinismul represaliilor staliniste prin care au trecut mulți oameni nevinovați.

Această operă a Eufrosiniei Kersnovscki rămâne un exemplu viu al tragediei tuturor basarabenilor deportați în lagărele sovietice, dar și un model al verticalității, al capacității și voinței omului de a supraviețui în cele mai crunte și criminale condiții și de a lupta pentru adevăr.

În calitatea subsemnatului de fost Ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă, de rând cu faptul că am beneficiat de privilegiul de a studia în diverse arhive dosarele ei, am avut și ocazia rară de a o cunoaște personal și de a discuta cu Eufrosinia Kersnovski, cu câteva luni înaintea trecerii ei la cele veșnice. Mi-a relatat cu multă căldură pagini din impresionanta ei biografie, faptul că a venit în numeroase rânduri în sprijinul și ajutorul locuitorilor din Republica Moldova.

Propunându-mi, în calitate de istoric, să evoc fațetele regimului totalitar stalinist aplicat în Basarabia, dar și în întreaga fostă URSS, prin prisma memoriilor Eufrosiniei Kersnovski, originară din Basarabia, deținută în lagărele sovietice, care, ulterior, pe parcursul a 38 de ani, a luptat pentru a fi reabilitată, am editat, în 2006, la Moscova, în calitate de editor și prefațator, volumul memoriilor și desenelor din lagăr ale Eufrosiniei Kersnovscki «Сколько стоит человек». În așa mod, întrepătruns în mod organic cu cel al populației Basarabiei din anii interbelici și cei de după 1940, destinul Eufrosiniei Kersnovscki este cu atât mai instructiv cu cât astăzi avem la dispoziție o sursă de documentare inestimabilă, reprezentată de notițele pe care le-a lăsat posterității: memoriile ei, constituite din 12 caiete și circa 700 de desene. Unicitatea memoriilor rezultă din faptul că avem de-a face nu numai cu un text, ci și cu o sursă vizuală. Importanța acestor desene sporește și datorită faptului că există foarte puține imagini reprezentând viața gulagului stalinist.

Este de remarcat că amintirile Eufrosiniei Kersnovscki au fost recunoscute drept o valoare internațională, fiind tipărită inclusiv o versiune în limba italiană, iar în curs de apariție se află și alte traduceri – în germană, engleză, în alte limbi.

În anul 2008, la invitația președintelui Consiliului Europei, am fost onorat să susțin o prelegere în incinta Parlamentului European despre represiunile și deportările staliniste din anii ʼ40-ʼ50 în RSS Moldovenească. Am constatat din proprie experiență importanța acordată, în cadrul Uniunii Europene, dezbaterii sincere și amănunțite despre crimele totalitarismului stalinist din secolul trecut și necesității formulării unei perspective comune privind crimele comise în numele comunismului, inclusiv în RSS Moldovenească. Drept ilustrare a acestui fapt servește și expoziția desenelor din memoriile Eufrosiniei Kersnovscki pe care am organizat-o în incinta Parlamentului European, cu un larg ecou în publicațiile europene, care au reflectat nu numai evenimentul, ci au preluat și pasaje din memoriile protagonistei, reproducând numeroase desene din jurnalele editate.

Dovadă a interesului deosebit față de personalitatea și destinul Eufrosiniei Kersnovski este și expoziția „Fațetele stalinismului în Basarabia: documente, desene, memorii din Gulag ale unei basarabence”, pe care am prezentat-o în cadrul Congresului Național al Istoricilor Români de la Iași, din 2018, cu aprecieri elogioase atât din partea organizatorilor cât și a participanților la acel prestigios for științific.

În 2013, la împlinirea a 105 ani de la nașterea Eufrosiniei Kersnovski, cu concursul autorităților publice din Odesa, Ucraina, am reușit instalarea unei plăci comemorative a basarabencei Eufrosinia Kersnovscki pe strada Marazlievskaya, nr. 1, orașul de baștină al familiei Kersnovscki în care s-a născut și a locuit până la declanșarea războiului civil din Rusia, refugiindu-se, în consecință, la moșia sa strămoșească Țepilova, situată în preajma or. Soroca.

La cele expuse mai este de reținut și faptul că administrația publică a municipiului Comrat, Rectoratul Universității de Stat din Comrat, au fost de acord să examineze în sens pozitiv inițiativa păstrării memoriei Eufrosiniei Kersnovscki, prin atribuirea numelui ei unei străzi din acest oraș, precum și posibilitatea vernisării unor expoziții tematice, în această privință, în incinta Universității de Stat din Comrat. Am asistat personal la ședința Consiliului municipal Comrat din 27 iunie 2025, constatând interesul și disponibilitatea autorităților municipale de a contribui, prin măsuri și acțiuni concrete, la eternizarea memoriei celebrei noastre concetățene.

Cu toate acestea, constat cu regret că în Republica Moldova, – țara în care Eufrosinia Kersnovscki a trăit până la deportare și pe care o considera patrie, – se cunoaște nepermis de puțin despre calvarul, dar și eroismul acestei femei deosebite. Mai mult ca atât, cu toate că patria Eufrosiniei Kersnovscki a fost moșia sa strămoșească Ţepilova, situată în preajma Sorocii, autoritățile publice locale din acest raion și oraș nu au întreprins, practic, nimic în vederea înveșnicirii numelui și memoriei celebrei concetățene, în pofida adresărilor mele repetate către conducerea raionului.

Reieșind din cele expuse, consider că este de datoria morală a societății noastre, a comunității științifice și, nu în ultimul rând, a semnatarului acestui demers, în calitate de istoric de profesie, să facem mult mai mult pentru a cinsti și înveșnici memoria Eufrosiniei Kersnovscki.

În acest context vă adresez, în calitate de Președinte al Republicii Moldova, rugămintea și îndemnul de a sprijini, prin intermediul instituțiilor abilitate ale statului, organizarea unei serii de acțiuni de comemorare a amintirii Eufrosiniei Kersnovscki, printre care ar putea fi:

– acordarea Eufrosiniei Kersnovscki a calității de Cetățean de Onoare al Raionului și Municipiului Soroca;

– instalarea unei plăci comemorative în orașul Soroca (oraș în care Eufrosinia Kersnovscki a trăit până în ziua deportării);

– conferirea numelui Eufrosiniei Kersnovscki: unei străzi în municipiile Soroca și Chișinău; unei instituții preuniversitare din aceleași localități;

– dezvelirea unui bust omagial la Soroca și/sau în una din localitățile din Republica Moldova, în care a trăit și a activat Eufrosinia Kersnovscki;

– instituirea unei burse nominale și/sau a unui premiu nominal – printre tineri – pentru realizări deosebite în domeniile învățământului, culturii, cercetării, protejării și promovării drepturilor omului etc.;

– organizarea unor manifestări omagiale, cu caracter cultural-științific, în scopul promovării operei Eufrosiniei Kersnovscki (memorii și desene din Gulag);

– organizarea, în incinta Parlamentului Republicii Moldova, a unei expoziții cu desene din Gulag ale Eufrosiniei Kersnovscki, după modelul celei organizate la Strasbourg, la Consiliul Europei.

Stimată Doamnă Președinte al Republicii Moldova,

Muncind ani la rând (1964-1968) la înșirarea aducerilor-aminte din lagăr și la ilustrarea lor, fără vreo speranță de a le putea publica sub regimul sovietic, autoarea găsea totuși necesar acest lucru din următoarele considerente:

„«Nimeni nu e uitat, nimic nu e uitat!», aud eu foarte des. Aceste cuvinte semețe apar frumos pe monumente, figurează ca epitafuri. Din păcate, totul a fost uitat și toți au fost uitați!… Nu e o problemă că se schimbă denumirile orașelor, ale străzilor, se demolează monumente, se elimină portrete, lozinci, se refac cărți deja editate, se decupează și se înlocuiesc pagini din dicționare enciclopedice, li se ung și li se lipesc filele. Separat, fiecare dintre aceste fapte este ridicol. Dar, atunci când toate acestea, luate la un loc, au scopul să-i răpească omului amintirea, să substituie logica prin supunere, să ascundă sau să denatureze lecțiile de istorie, este oribil şi criminal… Peste câțiva ani, și noi, ultimii martori oculari ai revoluției şi ai noii politici economice, și ai colectivizării, și ai terorii staliniste – noi vom muri şi nu va mai avea cine să spună: «Nu! Toate au fost absolut altfel!». Tocmai pentru acest motiv caut să «fotografiez» tot la ce am fost martor ocular. Oamenii trebuie să cunoască adevărul, pentru ca repetarea unor astfel de timpuri să devină imposibilă”.

În aceeași ordine de idei, cunoscutul om politic, lider al opoziției din România postcomunistă, Corneliu Coposu (1914-1995), obișnuia să-și avertizeze semenii, că „Cine uită trecutul, merită să-l repete”.

Întru evitarea unei astfel de perspective neplăcute și nedorite, se fac necesare acțiuni grabnice și ferme în domeniul politicii privind păstrarea și consolidarea memoriei istorice și culturale a populației, inclusiv a memoriei înaintașilor noștri.

În speranța că veți da un curs pozitiv prezentului demers, primiți, stimată Doamnă Președinte, asigurările mele de profund respect și înaltă considerațiune.