Ministrul Vladimir Bolea se află la Bălți

Ministrul Vladimir Bolea se află la Bălți

Ministrul Bolea Vladimir se află la Bălți, unde, astăzi, demarează Zilele Regiunii de Dezvoltare Nord, ajunse la cea de-a XII-a ediție. Evenimentul își propune să faciliteze dialogul și schimbul de experiență între actorii regionali și să contribuie la consolidarea parteneriatelor necesare pentru valorificarea potențialului de dezvoltare al regiunii.

Înainte de eveniment, ministrul a vizitat piața agroalimentară din municipiu, care urmează să fie modernizată printr-un proiect în valoare totală de 16,5 milioane de lei, din care 15 milioane sunt alocați de Guvern, iar 1,5 milioane constituie contribuția beneficiarului și a partenerilor. Investiția va îmbunătăți condițiile de activitate pentru 135 de comercianți și va facilita accesul micilor producători agricoli din regiune la piața de desfacere.

Proiectul prevede amenajarea unei suprafețe de aproximativ un hectar, reabilitarea căilor de acces și a zonelor pietonale, instalarea mobilierului urban și amenajarea spațiilor verzi. Mai exact, vor fi amenajați peste 2.400 m² de suprafețe asfaltate și aproape 2.900 m² de suprafețe cu pavaj și plăci de beton pentru trotuare. De asemenea, vor fi instalate 55 de bănci, 94 de urne și un bloc sanitar de tip container, iar spațiile verzi vor fi completate cu 49 de arbori și arbuști. Lucrările vor crea condiții mai bune pentru comercializarea produselor agroalimentare și desfășurarea activității comercianților.

Share