Ce trebuie să ştim despre economia UE, parte a căreia tinde să devină economia naţională a RM

Ce trebuie să ştim despre economia UE, parte a căreia tinde să devină economia naţională a RM

Anterior, am publicat unele materiale în care m-am referit la relaţia dintre stat şi mediul de afaceri, dar şi la rolul de partener al statului ce-i revine business-ului în soluţionarea problemelor de ordin social-economic. În prezentul material, îmi propun să extind tema şi să mă refer la rolul companiilor europene în dezvoltarea UE, dat fiind faptul că Republica Moldova tinde să devină parte a acesteia.   

Din start, trebuie de menţionat că, companiile europene generează şi virează colectiv aproximativ 87% din totalul veniturilor fiscale încasate de statele de pe continent. În termeni absoluţi, contribuţia totală gestionată de companii (taxe suportate direct şi taxe colectate în numele terţilor) se ridică la peste 6 trilioane de euro anual.

Contribuţia fiscală a mediului de afaceri din Europa este structurată în două mari categorii. Prima sunt taxele suportate direct de companii. Acestea reprezintă în medie 38,4% din totalul veniturilor fiscale ale unui stat şi sunt plătite direct din bugetul companiilor: Impozitul pe profit, care reprezintă, în medie, 11,4% din toate încasările fiscale din Europa (sau 3,5% din PIB-ul european); contribuţiile sociale ale angajatorilor; alte taxe directe, cum ar fi taxele pe proprietate corporativă, taxele de mediu şi accizele pe inputurile de producţie.

A doua categorie, sunt taxele colectate şi virate de companii. În UE companiile acţionează ca agenţi de colectare pentru guverne, administrând şi virând în medie 48,4% din totalul veniturilor fiscale. Deşi sunt suportate tehnic de consumatori sau angajaţi, companiile sunt responsabile legal pentru reţinerea şi transferul lor. Aici vorbim de Taxa pe Valoarea Adăugată, care reprezintă aproximativ 55% din taxele pe producţie şi consum; impozitul pe venit şi contribuţiile angajaţilor (reţinute direct din salariile brute); accizele de consum: (ex.: tutun, alcool, combustibili) colectate la punctul de vânzare.

După cum se vede din cele menţionate, companiile europene joacă un rol social-economic important, iar UE, la rândul său, le sprijină (în special IMM-urile) prin mai multe instrumente principale. Astfel, UE oferă companiilor granturi, subvenţii, împrumuturi, garanţii şi capital de risc prin programe precum InvestEU, Orizont Europa, Europa Digitală sau Programul Piaţa Unică (cu peste 200 de miliarde de euro alocate până în 2027).

De asemenea, companiilor europene le este asigurat accesul la cea mai mare piaţă unică din lume fără tarife vamale interne, cu reguli unitare şi sprijin pentru comerţul exterior.

Alte forme de sprijin pentru companiile europene sunt: simplificarea administrativă (reducerea birocraţiei prin pachete de simplificare, cum ar fi pachetele „Omnibus”, măsuri împotriva întârzierilor la plată etc.); inovaţia şi tranziţia verde (se susţine digitalizarea, tranziţia ecologică şi creşterea competitivităţii prin fonduri dedicate şi ghiduri de sustenabilitate); regimurile juridice noi (ex. „EU Inc.” – regim legal unic şi încorporare digitală rapidă) pentru a uşura crearea şi extinderea afacerilor în blocul comunitar.

De asemenea, Uniunea Europeană protejează şi sprijină companiile europene printr-un set complex de politici economice, juridice şi comerciale menite să asigure un mediu de afaceri corect şi competitiv. În context, merită menţionate: Politica de concurenţă şi antitrust a UE; Controlul subvenţiilor din ţările terţe – UE monitorizează şi poate bloca subvenţiile acordate de state din afara Uniunii companiilor care concurează pe piaţa europeană; Protecţia proprietăţii intelectuale – companiile îşi pot înregistra mărci, modele şi brevete la nivel unic european prin EUIPO, obţinând drepturi exclusive pe întreg teritoriul celor 27 de state membre; Reglementarea pieţei unice – se asigură libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor, oferind firmelor acces la o piaţă de peste 450 de milioane de consumatori fără bariere vamale; Instrumente de apărare comercială – UE utilizează taxe antidumping şi măsuri compensatorii împotriva importurilor neloiale din state din afara blocului comunitar pentru a apăra industriile europene; Reducerea birocraţiei şi iniţiative digitale – se implementează proiecte precum portofelul digital pentru afaceri („Portofelul European de Afaceri”) pentru a facilita operaţiunile transfrontaliere ale companiilor.

Toate cele menţionate arată cum funcţionează relaţia între UE şi companiile europene – acestora li se creează cele mai bune condiţii de activitate, ceea ce influenţează benefic indicatorii social-economici. Şi respectivele mecanisme trebuie studiate cu mare atenţie şi de autorităţile din Republica Moldova, dar şi de către companiile autohtone, căci ele sunt extrem de relevante în contextul procesului de integrare europeană în care este antrenată ţara noastră.

Ion Scurtu, om de afaceri, investitor, filantrop

Share