Delegația Republicii Moldova va participa la EuroTier 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale din domeniul zootehniei
În perioada 9-13 noiembrie 2026, delegația Republicii Moldova, condusă de secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban, va efectua o vizită de studiu în Germania, cu prilejul participării la EuroTier 2026, unul dintre cele mai mari târguri internaționale dedicate creșterii animalelor și managementului zootehnic, organizat la Hanovra. Din delegație fac parte de asemenea reprezentanți ai asociațiilor profesionale dar și ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.
Vizita este organizată cu sprijinul proiectului Dialogul Moldo-German privind Politicile în Agricultură (APD Moldova), proiect finanțat de Ministerul Federal German al Agriculturii, Alimentației și Identității Regionale (BMLEH) și are drept scop facilitarea schimbului de experiență și preluarea bunelor practici internaționale în domeniul zootehniei, cu accent pe ameliorarea bovinelor, genetică, reproducție, creșterea animalelor, formare profesională și cercetare aplicată.
Programul delegației include întâlniri cu reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor de profil din Germania și Uniunea Europeană, vizite tematice în cadrul expoziției EuroTier, precum și discuții privind soluțiile tehnologice moderne aplicate în sectorul zootehnic.
Printre subiectele abordate se numără utilizarea tehnologiilor inteligente în ferme, robotica, senzorii și inteligența artificială, eficientizarea proceselor de producție, bunăstarea animalelor și adaptarea sectorului la noile provocări economice și climatice.
De asemenea, agenda include o întrevedere cu reprezentanții Institutului Thünen din Braunschweig, instituție federală de cercetare din Germania, unde vor fi abordate gestionarea riscurilor în agricultură, opțiunile de politică agricolă și experiența internațională în analiza economică a producției animaliere.
Participarea la EuroTier 2026 oferă oportunitatea de a consolida cooperarea instituțională și profesională, de a identifica soluții aplicabile pentru dezvoltarea sectorului zootehnic din Republica Moldova și de a facilita conectarea specialiștilor naționali la experiența europeană.










