Igor Dodon s-a adresat Maiei Sandu: Să o grațieze pe Evghenia Guțul
Liderul PSRM, Igor Dodon, a adresat o scrisoare Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, cu solicitarea de a o grația pe Evghenia Guțul, Bașcanul ales al Găgăuziei, condamnată la șapte ani de închisoare.
„Am făcut apel la empatie, omenie și milă creștinească, amintind că Evghenia Guțul este mama a doi copii minori care o așteaptă acasă.
În contextul alegerilor pentru funcția de Bașcan, programate pentru 15 noiembrie, consider că eliberarea doamnei Guțu nu mai poate influența situația politică din Găgăuzia. În schimb, grațierea ar putea deveni un gest de reconciliere politică între Chișinău și autonomia găgăuză, între puterea centrală și poporul găgăuz”, spune Igor Dodon.













