Igor Dodon: Ieri la alegerile locale candidații PSRM au obținut victorii convingătoare în trei localități
Liderul PSRM, Igor Dodon, și-a felicitat colegii care au obținut victorii la alegerile locale din 1 noiembrie: Elona Zuza a fost aleasă primar al satului Costești, raionul Rîșcani, Vasile Sacalî va conduce satul Novosiolovca, raionul Taraclia, iar în satul Tomai PSRM a obținut majoritatea în consiliul local.
„Îi felicit pe colegi! Sunt convins că vom confirma acest trend și la alegerile din Găgăuzia, din 15 noiembrie”, spune Dodon.
Dodon spune că în această săptămână îl așteaptă cu raport în Parlament pe prim-ministrul Tofan.
„Oamenii așteaptă răspunsuri: de ce cresc tarifele, cum compensează Guvernul majorarea acestora, de ce sunt semnate acorduri militare cu Ucraina, de ce se planifică producerea dronelor în Republica Moldova și cum au ajuns datele a 750 de mii de cetățeni în mâinile escrocilor? A venit timpul să răspundeți pentru deciziile luate, nu să vă ascundeți în spatele rapoartelor europene”, spune Tofan.










