Flux sporit de camioane spre UE la posturile vamale pe segmentul moldo-român al frontierei
Serviciul Vamal informează despre creșterea considerabilă a fluxului de camioane spre Uniunea Europeană, înregistrată la toate posturile vamale de pe segmentul moldo-român al frontierei.
Potrivit Serviciului Vamal, această creștere este determinată de intensificarea sezonieră a exporturilor de cereale, reorientarea rutelor comerciale ale operatorilor economici din Republica Moldova și Ucraina odată cu declanșarea războiului, precum și sporirea tranzitului de mărfuri ucrainene prin țara noastră, în contextul bombardamentelor asupra infrastructurii din Ucraina.
Datele publicate zilnic arată că numărul camioanelor procesate prin posturile vamale de frontieră, pe ambele sensuri, a ajuns la circa 3.000 în 24 de ore, comparativ cu aproximativ 2.000 în urmă cu o lună. În pofida creșterii numărului de camioane procesate, fluxul intens generează în continuare timpi de așteptare.
Serviciul Vamal activează la capacitate maximă, cu personal suplimentat. Măsurile de fluidizare sunt coordonate cu autoritățile vamale din România, care, de asemenea, au suplimentat personalul. Transporturile cu mărfuri perisabile sunt procesate prioritar, prin utilizarea benzii separate destinate operatorilor economici autorizați (AEO).
„Facem apel la înțelegere și colaborare din partea transportatorilor și conducătorilor auto. Serviciul Vamal înțelege dificultățile cu care se confruntă transportatorii și conducătorii auto în condițiile unui trafic intens. Reducerea timpilor de așteptare rămâne o prioritate, iar funcționarii vamali lucrează continuu, în coordonare cu autoritățile partenere, pentru a asigura procesarea unui număr cât mai mare de camioane, cu respectarea procedurilor de control”, spune Serviciul Vamal.










