PCRM – 33 de ani de la înființare
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) marchează astăzi, 22 octombrie, 33 de ani de la înființare.
„În urmă cu 33 de ani, la 22 octombrie 1993, în condiții extrem de dificile, marcate de persecuții și presiuni, a avut loc primul Congres de constituire al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, la care au participat 169 de delegați din toate colțurile țării. Pe ruinele Uniunii Sovietice se desfășura jefuirea populației și distrugerea realizărilor socialismului: dezindustrializarea, lichidarea colhozurilor și privatizarea abuzivă a proprietății publice. La putere se aflau forțe naționaliste și antisovietice, iar una dintre primele lor decizii a fost interzicerea și persecutarea a tot ceea ce era legat de comunism. Ni se spunea: timpul vostru a trecut, comunismul este o ideologie a trecutului și nu veți mai reveni niciodată. Având în vedere procesele care se desfășurau atunci atât în lume, cât și pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, scepticismul adversarilor noștri părea justificat. Însă aceștia nu au luat în calcul un lucru esențial. Un partid supraviețuiește nu pentru că istoria îi este favorabilă, ci pentru că, în fiecare perioadă istorică, există oameni dispuși să-i continue activitatea. Anume astfel de oameni — onești, curajoși și fideli convingerilor lor — s-au regăsit în cele mai dificile vremuri, marcate de sărăcie și dezintegrare, și au construit Partidul Comuniștilor practic de la zero.
Nu ne-am resemnat, nu am renunțat și nu ne-am plecat în fața circumstanțelor. În doar câțiva ani, PCRM a devenit principala forță politică a tinerei republici, ajungând la guvernare și realizând numeroase lucruri în beneficiul țării și al poporului său. În anii în care au condus țara, comuniștii au demonstrat întregii lumi că mica Moldovă dispune de propriul potențial de dezvoltare, de interese naționale și de dreptul la mândrie națională. Nu întâmplător, oamenii își amintesc și astăzi acea perioadă ca pe un timp în care au fost soluționate cele mai dificile probleme, iar nivelul și calitatea vieții au crescut constant” – se spune în declarația Comitetului Central al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.
Fondatorii partidului mai spun că „PCRM este un partid unic și prin prisma dimensiunii sale internaționale. Este primul și, până în prezent, singurul partid comunist nu doar din spațiul post-sovietic, ci și din întreaga Europă, care a obținut pe cale pașnică și democratică puterea de stat în întregime. Partidul a beneficiat de recunoaștere nu doar în rândul partidelor comuniste și frățești, ci și din partea liderilor și organizațiilor politice din zeci de țări ale lumii”.
„În cele trei decenii de existență, partidul a trecut prin perioade de ascensiune și declin, victorii remarcabile și înfrângeri amare, trădări din partea unor membri și recunoștința maselor populare. Cu toate acestea, și astăzi, chiar și în lipsa pârghiilor puterii de stat, PCRM rămâne o organizație politică respectată și cu experiență în țară, având reprezentanți în Parlament și în autoritățile administrației publice locale, precum și structuri teritoriale care lucrează cu oamenii în aproape toate localitățile Republicii Moldova.
În toți acești 33 de ani, noi, comuniștii, am rămas pentru societatea moldovenească o sursă de adevăr și speranță. În acest sens, nimic nu s-a schimbat. Astăzi, când ideile naționaliste câștigă din nou teren la nivel mondial, iar cetățenilor țării li se impun în continuare valori artificiale și străine, în locul celor autentice, noi ne aflăm în continuare în prima linie a luptei pentru dreptate, pentru demnitatea umană și pentru dreptul poporului nostru de a-și decide singur viitorul.
Stimați tovarăși! Vă adresăm din toată inima felicitări cu ocazia acestei aniversări deosebite! Ne așteaptă noi ani de luptă și muncă sub istoricul nostru Steag Roșu, sub simbolul nostru — Secera și Ciocanul. Trăiască Partidul Comuniștilor! Trăiască Republica Moldova! Trăiască poporul multinațional al Republicii Moldova!”, a conchis Comitetul.
Precizăm că, președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova este Diana Caraman, iar președinte de onoare este Vladimir Voronin, care a fost președintele partidului până în iunie 2026.













