135 de candidați înregistrați la alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei
Procesul de înregistrare a candidaților la funcția de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei, în cadrul alegerilor regionale din 15 noiembrie 2026, s-a încheiat.
Astăzi, 12 octombrie, consiliile electorale de circumscripție Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești au înregistrat ultimii candidați.
Potrivit datelor centralizate de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, pentru cele 35 de mandate de deputat vor concura 135 de candidați. Dintre aceștia, 42 sunt desemnați de partide politice (31,1%), iar 93 candidează independent (68,9%).
Din totalul candidaților înregistrați, 23 sunt femei (17%), iar 112 sunt bărbați (83%).
Totodată, consiliile electorale de circumscripție au adoptat hotărâri de refuz al înregistrării în privința a trei candidați.
Alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei se vor desfășura la 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale.










