Dorin Junghietu: Gazele în Moldova NU sunt cele mai scumpe din Europa

Dorin Junghietu: Gazele în Moldova NU sunt cele mai scumpe din Europa

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, afirmă că gazele în Moldova NU sunt cele mai scumpe din Europa.

Potrivit ministrului aceasta este o informație falsă care circulă în spațiul public.

Oficialul afirmă că o comparație trebuie făcută pe baza unor date verificabile, utilizând aceeași perioadă, aceeași categorie de consum și aceeași metodologie.

„Conform Eurostat, cele mai recente date comparative disponibile, pentru semestrul II al anului 2025, indică următoarele valori pentru consumatorii casnici, cu toate taxele incluse (în unități de energie a gazului consumat):

– Republica Moldova: 9,47 eurocenți/kWh
– Media Uniunii Europene: 12,28 eurocenți/kWh

Astfel, valoarea înregistrată pentru Republica Moldova în această comparație este cu aproximativ 23% sub media UE.

Din cele 30 de țări europene incluse în comparator, Republica Moldova se află pe poziția 17. Prețuri mai mari sunt înregistrate în 13 țări, inclusiv în Germania, Franța, Italia, Austria, Irlanda, Portugalia, Danemarca, Țările de Jos și Suedia.

Pentru cetățeni, prețul gazelor este și rămâne un subiect important. Nu ignorăm impactul facturilor asupra gospodăriilor și nici responsabilitatea de a menține energia cât mai accesibilă. Dar tocmai pentru că vorbim despre un subiect atât de sensibil, comparațiile trebuie făcute corect, iar informațiile prezentate public trebuie să corespundă datelor.

Am pus la dispoziție, chiar pe prima pagină pe site-ul Ministerului Energiei, un comparator al prețurilor la gaze pentru gospodării, pentru ca fiecare să poată vedea datele și să facă propria comparație.
Vezi comparatorul și datele utilizate: https://www.statsnode.com/eurostat/indicator/gas-prices/ ”, spune Junghietu.

Share