Drona depistată în raionul Florești prezintă elemente specifice tipului „Gerbera”

Drona depistată în raionul Florești prezintă elemente specifice tipului „Gerbera”

Experții Secției tehnico-explozivă a Poliției au stabilit preliminar că drona depistată în raionul Florești prezintă elemente specifice tipului „Gerbera”, utilizat de Federația Rusă.

Potrivit constatărilor preliminare este pentru prima dată când pe teritoriul Republicii Moldova este depistat un aparat de acest tip, acesta fiind dotat inclusiv cu cameră de bord.

Experții au stabilit că, drona a intrat în coliziune cu un copac, ulterior căzând la sol și explodând.

Polițiștii continuă examinările pentru stabilirea exactă a modelului, producătorului, caracteristicilor tehnice și a tuturor circumstanțelor incidentului.

Identificarea exactă a aparatului urmează să fie confirmată în urma expertizelor de specialitate.

Share