Astăzi este ultima zi a tranzitului pelerinilor hasidici prin Republica Moldova

Astăzi este ultima zi a tranzitului pelerinilor hasidici prin Republica Moldova

Astăzi, inclusiv, sunt menținute măsurile pentru gestionarea fluxurilor de călători în contextul tranzitului pelerinilor hasidici prin Republica Moldova, aplicate în perioada 7–17 septembrie 2026.

Serviciul Vamal, împreună cu autoritățile și serviciile implicate, continuă monitorizarea situației în posturile vamale de frontieră, inclusiv la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău, pentru asigurarea unui proces de traversare fluent și bine organizat.

În funcție de dinamica fluxurilor, personalul și resursele sunt adaptate operativ, astfel încât activitatea de control să se desfășoare în condiții normale pentru toți călătorii.

Recomandăm călătorilor să își planifice din timp deplasările, să verifice valabilitatea documentelor de călătorie și să consulte informațiile oficiale privind situația la frontieră înainte de a porni la drum.

Autoritățile de control continuă monitorizarea fluxurilor pe parcursul zilei și adaptează măsurile în funcție de evoluția situației.

Share