Un bărbat a fost salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână cu apă
Un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost salvat de pompierii IGSU după ce a căzut într-o fântână cu apă. Incidentul a avut loc în după amiaza zilei de 16 septembrie 2026, în apropierea unei gospodării din orașul Dondușeni, strada Ștefan cel Mare și Sfânt. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 19:37.
La fața locului a fost îndreptat un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, angajații IGSU au stabilit că persoana se afla în interiorul fântânii cu o adâncime de aproximativ 7 metri.
Salvatorii au reușit cu ajutorul echipamentului specializat să extragă persoana la suprafață. Ulterior, bărbatul în stare conștientă, fără traumatisme a fost preluat de Serviciul asistență medicală urgentă și transportat la spitalul raional pentru investigații.
Circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite.
Potrivit datelor statistice ale IGSU, de la începutul anului 2026, salvatorii au intervenit în 11 cazuri pentru extragerea persoanelor căzute în fântâni.












