Guvernul a aprobat noi reguli pentru funcționarea taberelor de odihnă pentru copii
Taberele de odihnă și cele cu sejur de zi vor funcționa în baza unor reguli actualizate, care acordă o atenție sporită siguranței, protecției și incluziunii copiilor. Noile prevederi stabilesc inclusiv obligația de a asigura accesul copiilor cu dizabilități.
Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, Regulamentul privind funcționarea taberelor de odihnă și a taberelor cu sejur de zi pentru copii. Documentul, elaborat de Ministerul Educației și Cercetării, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027 și va înlocui Regulamentul adoptat în anul 2009.
Actualizarea a fost necesară pentru a adapta activitatea taberelor la cerințele actuale din domeniul educației, sănătății publice și protecției drepturilor copilului. Regulamentul stabilește cerințe clare privind organizarea, autorizarea și verificarea taberelor, responsabilitățile fondatorilor și ale directorilor, precum și drepturile și obligațiile copiilor și ale personalului.
Taberele vor trebui să asigure condiții adecvate de acces pentru copiii cu dizabilități, astfel încât aceștia să poată participa în siguranță la activități. Copiii cu dizabilități și însoțitorii lor sunt incluși și printre categoriile care pot beneficia de bilete gratuite sau cu înlesniri, în condițiile stabilite anual de Guvern.
„Prin noile reguli, consolidăm măsurile de siguranță și protecție și asigurăm un caracter mai incluziv al acestor activități. Copiii cu dizabilități trebuie să beneficieze de condiții adecvate și să aibă acces, alături de ceilalți copii, la odihnă, activități educative și socializare”, a menționat Galina Rusu, secretar general al Ministerului Educației și Cercetării.
Regulamentul conține prevederi distincte pentru taberele cu sejur de zi, organizate în perioada vacanței de vară, fără cazare peste noapte. Acestea vor putea primi copii cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani. În taberele de odihnă vor putea participa copii cu vârste între 7 și 17 ani.
Documentul precizează responsabilitățile personalului în ceea ce privește supravegherea copiilor și intervenția în situațiile care le-ar putea afecta siguranța fizică sau emoțională. Angajații taberelor vor participa la instruiri în domeniul protecției copilului și al gestionării situațiilor de risc.
Regulamentul include și prevederi explicite privind protejarea imaginii și a datelor cu caracter personal ale copiilor. Fotografierea și filmarea acestora, precum și publicarea materialelor în care pot fi identificați, vor fi permise numai cu respectarea legislației și cu acordul prealabil al părinților sau al reprezentanților legali.
Noul Regulament stabilește și modul de achiziționare și repartizare a biletelor de odihnă finanțate din bani publici. Categoriile de beneficiari, cotele de repartizare și condițiile de acordare a biletelor gratuite sau cu înlesniri vor fi aprobate anual de Guvern.
Printre beneficiari se numără copiii aflați în dificultate, cei rămași fără ocrotire părintească, copiii din familii numeroase, copiii cu dizabilități și însoțitorii lor, copiii refugiați sau beneficiari de protecție temporară, copiii de etnie romă, precum și elevii cu rezultate deosebite la studii sau la olimpiade.
Documentul poate fi accesat aici: https://gov.md/sites/default/files/media/documents/sedinte-de-guvern/2026-09/NU-428-MEC-2026_0.pdf











