Săptămâna Europeană a Sportului va avea loc în perioada 19-27 septembrie

Săptămâna Europeană a Sportului va avea loc în perioada 19-27 septembrie

Republica Moldova se alătură, în perioada 19-27 septembrie, Săptămânii Europene a Sportului 2026, o inițiativă a Comisiei Europene menită să încurajeze activitatea fizică și să promoveze mișcarea ca parte firească a vieții de zi cu zi.

Ediția din acest an va reuni peste 3.500 de participanți – copii, elevi, studenți, tineri, familii, seniori, sportivi, voluntari și reprezentanți ai instituțiilor publice. Evenimentele vor fi organizate în Chișinău, Călărași și Nisporeni, dar și în mai multe instituții din întreaga țară.

„Sub mesajul european #BeActive, ne propunem să transmitem un mesaj simplu: pentru a fi activ nu trebuie să fii sportiv de performanță. Mersul, alergarea, jocurile în aer liber, gimnastica sau activitățile sportive în familie pot deveni obiceiuri accesibile oricui”, susține Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.

Agenda Săptămânii Europene a Sportului:

19 septembrie – #BeChallenged Run, Chișinău

Startul Săptămânii Europene a Sportului va fi dat în Parcul-Pădure Rîșcani, unde va avea loc #BeChallenged Run – un eveniment dedicat alergării, mișcării în aer liber și incluziunii.

Participanții vor putea alege trasee adaptate diferitelor categorii de vârstă și niveluri de pregătire. Programul va include activități interactive, momente dedicate incluziunii, muzică și o tombolă cu premii.

20 septembrie – #BeExplorer Orienteering, Călărași

În Codrii din Călărași, aproximativ 200 de copii și tineri vor participa la o experiență de orientare sportivă și explorare în natură, organizată cu implicarea Federației de Orientare Sportivă din Republica Moldova.

20 septembrie – #BeVital Family Fest, Călărași

Tot pe 20 septembrie, o zonă verde din Călărași va deveni un spațiu dedicat mișcării în familie.

Copiii, părinții, tinerii și seniorii vor fi invitați să participe la ștafete, jocuri cu mingea, volei, trasul frânghiei, trasee de îndemânare și echilibru, concursuri părinte-copil și provocări de echipă.

23 septembrie – #BeAwake: Moldova începe ziua în mișcare

Pe 23 septembrie, la ora 08:15, angajații Guvernului Republicii Moldova vor participa la o sesiune comună de gimnastică și exerciții fizice organizată în fața clădirii Guvernului.

În paralel, instituții publice, autorități, universități, școli și alte instituții din țară vor fi încurajate să organizeze propriile sesiuni de gimnastică matinală, mobilitate și mișcare.

25 septembrie – European School Sport Day

Pe 25 septembrie, peste 10 instituții de învățământ din Republica Moldova vor participa la European School Sport Day, o inițiativă europeană dedicată promovării activității fizice în mediul școlar.

Elevii vor participa la ștafete, jocuri de echipă, exerciții colective, mini-competiții și activități recreative adaptate vârstei.

26 septembrie – #BeTogether Street Sports, Chișinău

Pe 26 septembrie, Parcul Valea Trandafirilor se va transforma într-un spațiu dedicat sporturilor urbane, demonstrațiilor și activităților interactive.

Programul va include sporturi pe role, baschet 3×3, fotbal, badminton, boccia și alte activități sportive și recreative, inclusiv probe adaptate copiilor și tinerilor cu cerințe speciale.

Sportivii de performanță vor susține demonstrații și masterclass-uri, iar participanții vor avea posibilitatea să interacționeze cu aceștia, să descopere tehnici noi și să încerce diferite discipline.

Festivalul va include și zone interactive, DJ, muzică, animatori, pictură pe față, activități pentru copii și un flashmob #BeActive.

27 septembrie – #BeInspired Art in Motion, Nisporeni

Săptămâna Europeană a Sportului 2026 se va încheia la Nisporeni, prin #BeInspired Art in Motion – un eveniment care va combina sportul, mișcarea, muzica și arta.

Copii de la vârsta preșcolară până la adolescenți vor participa la jocuri sportive, exerciții colective, activități creative și momente muzicale.

Unul dintre momentele centrale ale zilei va fi realizarea unui mural #BeActive. Lucrarea va rămâne în spațiul școlii sportive, ca o amprentă vizibilă a evenimentului și ca mesaj pentru generațiile următoare despre importanța unui stil de viață activ.

Săptămâna Europeană a Sportului este o inițiativă a Comisiei Europene menită să promoveze sportul și activitatea fizică în întreaga Europă, sub deviza #BeActive.

Share