Autoritățile au întreprins anumite măsuri în contextul fluxului sporit la Aeroport
Poliția de Frontieră reamintește că, în perioada 7–17 septembrie, în contextul tranzitului pelerinilor hasidici, se estimează o creștere a fluxului general de călători prin punctele de trecere a frontierei de stat, inclusiv prin Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău.
Pentru această perioadă, Poliția de Frontieră, în conlucrare cu Serviciul Vamal, Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău și celelalte autorități și servicii implicate, a adaptat modul de organizare a activității pentru a asigura procesarea eficientă și continuă a fluxurilor de călători.
În funcție de dinamica traficului, este suplimentat personalul, iar situația din punctele de trecere este monitorizată permanent, astfel încât resursele și măsurile aplicate să fie ajustate operativ acolo unde este necesar.
Autoritățile sunt pregătite să gestioneze fluxurile estimate, astfel încât traversarea frontierei să se desfășoare în condiții normale pentru toți călătorii, cu menținerea fluenței traficului și reducerea la minimum a eventualelor inconveniente.
Poliția de Frontieră recomandă călătorilor să își planifice din timp deplasările și să urmărească informațiile oficiale privind situația la frontieră.












