Liga Orașelor și Comunelor fuzionează cu Partidul Național Liberal
Partidul Liga Orașelor și Comunelor (LOC) fuzionează cu Partidul Național Liberal (PNL). Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, informează OFICIAL.
Alexandru Bujorean, copreședinte al LOC, a declarat că este o onoare pentru LOC să fuzioneze cu o formațiune ce poartă un nume istoric cu o puternică rezonanță atât în Moldova, cât și în România.
„Această fuziune nu înseamnă dispariția identității și membrilor săi. Aducem experiența administrativă, structurile teritoriale și aleșii locali”, a spus el.
Primarul de Leova a menționat că „ușa rămâne deschisă pentru toate forțele de centru-dreapta” care împărășesc orientarea europeană și idealurile românești.
„Este necesară construcția unui front politic puternic care să-și asume participarea la alegerile locale din 2027, cele prezidențiale din 2028 și cele parlamentare din 2029.
Avem nevoie de viziune comună pe economie, justiție, integrare europeană și pe relația cu România”, a menționat Alexandru Bujorean.
Ion Calmîc, secretar general al PNL, a menționat că nu este vorba despre o simplă fuziune de structuri, ci un pas important în consolidarea forțelor de dreapta.












