Petr Vlah, despre alegerile din Găgăuzia: Regulile de joc sunt clare – obiectivele care trebuie luate în calcul în continuare
Fostul deputat Petr Vlah a declarat că, după adoptarea în lectura a doua a modificărilor legislative privind alegerile din Găgăuzia, este necesară stabilirea unei foi de parcurs și concentrarea pe obiectivele care pot fi realizate în condițiile actuale.
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în lectura a doua modificările legislative care au scopul de a debloca situația privind alegerile din Găgăuzia. Potrivit lui Vlah, unii vor saluta aceste modificări, întrucât incertitudinea privind alegerile preconizate durează deja prea mult, în timp ce alții le vor critica. Politicianul a precizat că personal nu este de acord cu unele dintre noile prevederi legislative.
„Faptele rămân fapte și nimic nu le mai poate schimba. Nici măcar o eventuală adresare la Curtea Constituțională (decizia căreia poate fi ușor anticipată) și nici un eventual aviz negativ al Comisiei de la Veneția (autoritățile RM au demonstrat deja cât preț pun pe avizele acestei prestigioase organizații internaționale)”, a menționat fostul deputat.
În opinia sa, în zilele imediat următoare intrării în vigoare a noilor norme se va purcede la constituirea noului organ electoral al Găgăuziei. Chiar și în cazul unui eventual boicot din partea factorilor decizionali de la Comrat, care ar putea să nu fie de acord cu noile modificări legislative, acest lucru nu va afecta procesul în esență.
Ulterior, noul organ electoral va demara procedurile legale pentru lansarea perioadei electorale și a campaniei electorale propriu-zise.
Petr Vlah consideră că, dacă se va acționa cu viteza necesară, alegerile pentru Adunarea Populară și alegerile pentru funcția de Bașcan al Găgăuziei ar putea avea loc la finele lunii noiembrie – începutul lunii decembrie.
Pentru aceasta, toate procedurile — constituirea noului organ electoral, stabilirea datei alegerilor și efectuarea măsurilor organizatorice prevăzute de legislație — trebuie realizate cel târziu până la finele lunii septembrie.
„Dacă acest lucru se va întâmpla, luând în calcul și un eventual tur doi, Găgăuzia va intra în noul an cu Bașcan ales și cu o nouă componență a Adunării Populare, de asemenea, aleasă de cetățeni”, a subliniat politicianul.
În concluzie, Petr Vlah susține că, indiferent dacă noile modificări legislative privind alegerile din Găgăuzia sunt apreciate sau criticate, în prezent trebuie urmărite două obiective principale.
Primul este organizarea alegerilor pentru Adunarea Populară concomitent cu alegerile pentru funcția de Bașcan.
Al doilea este ca ambele tipuri de alegeri să fie organizate până la finele anului curent, astfel încât, în noul an, autonomia să intre cu o putere cu atribuții depline, care să se concentreze pe soluționarea problemelor reale cu care se confruntă regiunea și locuitorii săi.
„Desigur, pot fi stabilite și alte obiective și ele ar fi justificate, dar să spunem lucrurilor pe nume: realizarea lor, în condițiile concrete pe care le avem, nu este ceva real”, a conchis Petr Vlah.













