Maia Sandu se află la Kiev: La mulți ani, Ucraina!
Președintele Maia Sandu, astăzi, când Ucraina împlinește 35 de ani de independență, se află la Kyiv, Ucraina, informează OFICIAL.
“Sunt la Kyiv pentru a fi alături de poporul ucrainean. De patru ani și jumătate, ucrainenii își apără țara, iar prin curajul lor apără pacea pe întreg continentul. Moldova trăiește în pace și datorită acestui curaj.
Astăzi am onoarea să-i confer Ordinul Republicii Președintelui Volodimir Zelenskyy, pentru contribuția excepțională la apărarea păcii și a libertății pe continentul european și ca semn al recunoștinței moldovenilor față de curajul poporului ucrainean.
La mulți ani, Ucraina! Vă mulțumim din tot sufletul. Slava Ukraini!”, a spus Maia Sandu.












