Escroc – în judecată, după un prejudiciu de 3,5 mln.lei destinați unei „clarvăzătoare” de la „Битва экстрасенсов” din Rusia
Procurorii PCCOCS anunță trimiterea în judecată a unui bărbat într-o schemă de înșelare a unei victime, cu implicarea unei pretinse clarvăzătoare și para-psiholog din Rusia.
Victima din Moldova, ar fi fost ademenită, după ce ar fi fost contactată de un centru de apel al escrocilor în acest sens, în octombrie 2025. Mai exact, operatorul s-a prezentat ca secretară a unei clarvăzătoare care a câștigat o competiție în cadrul unei emisiuni difuzate în Rusia, denumite „Битва экстрасенсов.”
Potrivit materialelor din dosarul penal investigat de către procurorii PCCOCS și ofițerii CNA, ca următor pas, falsa secretară a organizat o convorbire video între victimă și pretinsa clarvăzătoare și para-psiholog din Rusia, pe aplicația mobilă WhatsApp. Aceasta i-a spus că are capacități extrasenzoriale și că i-ar putea oferi consultații ezoterice. Totodată, membrii grupului criminal organizat i-au insuflat victimei informații false, precum că „asupra familiei ei ar fi fost exercitate practici oculte și că membrii acesteia ar urma să fie afectați de evenimente tragice.”
Prin urmare, chiar în următoarea zi, escrocii au determinat-o pe femeia de 53 de ani să transfere peste 5.000 lei (în euro), prin servicii de transfer rapid. Apelurile consultative cu falsa clarvăzătoare din Rusia au continuat, iar peste aproximativ o săptămână bărbatul din Chișinău – cetățean ucrainean, cu vârsta de 38 de ani, inculpat în acest dosar de procurorii specializați – ar primit de la aceasta o altă sumă în numerar, în numele grupului infracțional al cărui membru ar fi; după care prin înșelăciune ar fi primit și alte sume, inclusiv de peste €25.000.
În total, în perioada octombrie-noiembrie 2025, escrocii ar fi obținut peste 10 sume cifrate la peste 3.500.000 lei, transmise atât prin transferuri rapide, cât și în numerar bărbatului trimis acum în judecată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Transferurile ar fi avut loc inclusiv la ore nocturne – în unul din cazuri la jumătate la 3 dimineața, iar la primirea banilor în numerar de către bărbatul învinuit, în unul din cazuri destinația banilor ar fi fost declarată de escroci ca fiind „pentru construcția unei biserici în Rusia.”
Acum, potrivit Codului penal, bărbatul riscă pedeapsa cu închisoarea pentru un termen între 8 și 15 ani (iar până la o hotărâre judecătorească finală, beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii). În ceea ce-i privește pe ceilalți membri ai grupului infracțional, urmărirea penală continuă. La solicitarea procurorilor PCCOCS, acesta a fost plasat în arest preventiv, iar asupra bunurilor lui în valoare de 2.000.000 lei a fost aplicat sechestru.










