Propunerile reprezentanților mai multor sectoare, discutate în cadrul consultărilor privind politica fiscală
Ministerul Finanțelor continuă discuțiile cu mediul de afaceri asupra proiectului politicii fiscale pentru anul 2027. În acest context, la data de 18 august, ministra Finanțelor, Victoria Belous s-a întâlnit cu reprezentanții industriei băuturilor nealcoolice, ai sectorului HoReCa și ai sectorului zootehnic.
Discuțiile au vizat cota TVA, măsurile de susținere a activităților HoReCa din zonele rurale, sprijinirea antreprenorilor aflați la început de activitate, introducerea accizei pentru băuturile cu zahăr, precum și măsurile necesare pentru dezvoltarea sectorului zootehnic, inclusiv aspecte privind cota TVA și eficientizarea producției. Totodată, au fost abordate măsuri pentru creșterea nivelului de conformare fiscală.
Participanții la discuții au prezentat principalele provocări cu care se confruntă și au formulat propuneri privind măsurile care ar putea contribui la dezvoltarea activității și creșterea competitivității.
Consultările privind politica fiscală pentru anul 2027 vor continua în perioada următoare. Propunerile și opiniile prezentate de reprezentanții mediului de afaceri vor fi analizate în procesul de definitivare a proiectului.











