Irina Vlah îndeamnă primarii să fie de partea oamenilor: Aplicarea cotei maxime de 1% a impozitului pe imobile în noile condiţii va fi o lovitură puternică…
Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, a declarat că mii de familii din țară s-ar putea confrunta cu impozite pe locuință de până la 10 mii lei pe an și s-a adresat primarilor și consiliilor locale cu solicitarea să fie de partea locuitorilor și să stabilească cota minimă.
În apelul adresat, politiciana a menționat: „Stimaţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale! După cum bine ştiţi, autorităţile centrale intenţionează să modifice cota minimă şi cota maximă a impozitului pe bunuri imobiliare. Astfel, acesta ar putea ajunge să constituie până la 1% din valoarea cadastrală a imobilelor. Şi respectivele modificări vin după ce în acest an toate imobile din Republica Moldova au fost evaluate şi reevaluate, valorile cadastrale ale acestora majorându-se de circa 3 ori. Aplicarea cotei maxime de 1% a impozitului pe imobile în noile condiţii va fi o lovitură puternică în majoritatea populaţiei. Mulţi pur şi simplu nu-i vor putea face faţă. Spre exemplu, după reevaluare, apartamente relativ modeste au ajuns să aibă o valoare cadastrală de peste un milion de lei. Proprietarul unui astfel de apartament ar putea fi impus să achite anual un impozit pe imobil de circa 10 000 lei”.
Irina Vlah i-a informat pe reprezentanţii autorităţilor publice locale și despre faptul că, după investirea noului Guvern, a adresat o scrisoare deschisă noului ministru al Finanţelor în care a cerut anularea impozitului pe imobile, aşa cum e în mai multe ţări europene: „În aceste ţări se merge pe logica că se impozitează doar ceea ce aduce venit. Nu poţi să-l impozitezi pe om numai pentru că trăieşte în propria casă! Dar cei de la Guvern preiau practicile europene numai atunci când le convine. În loc să dea curs propunerii mele, ei au decis să creeze condiţii ca povara fiscală pe cetăţeni să crească şi mai mult”.
Politiciana a precizat că, având în vedere faptul că autorităţile locale sunt cele ce stabilesc mărimea impozitului pe imobile, vine cu solicitarea să aplice cotele minime pentru respectivul impozit.
„Dacă autorităţilor centrale le este indiferent de oameni, măcar dvs., stimaţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, fiţi alături de ei, în aceste timpuri grele. Ştiu că bugete locale au nevoie de bani, dar prioritate absolută trebuie să fie interesele oamenilor”, a conchis liderul politic.












