Guvernul a aprobat numirea unui nou Ambasador în Portugalia și a unui consul în Istanbul, Turcia
Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței de Guvern, numirea unui ambasador și a unui consul general, în vederea consolidării reprezentării țării noastre în relațiile bilaterale și pentru asigurarea unor servicii consulare eficiente cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotare.
Sergiu Gurduza – Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Portugheză;
Vladimir Sacagiu – Consul General al Republicii Moldova în orașul Istanbul, Republica Turcia.
Guvernul a aprobat numirea domnului Sergiu Gurduza în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Portugheză.
Sergiu Gurduza este diplomat și funcționar public cu o experiență de peste 16 ani în domeniile justiției, bunei guvernări și relațiilor externe. Activează în prezent în funcția de Consul General al Republicii Moldova la Istanbul. Pe parcursul carierei sale, a exercitat funcții de demnitate publică și management strategic, printre care cea de viceministru al Justiției, consilier principal de stat al Prim-ministrului, membru al Comisiei Electorale Centrale și consilier al Președintelui Parlamentului. Pentru contribuțiile aduse în serviciul public, în anul 2025 a fost decorat cu distincția de stat „Ordinul Onoarei”. De asemenea, este implicat activ în sectorul non-guvernamental, fiind membru-asociat al Asociației pentru Democrație Participativă “ADEPT”.
Guvernul a aprobat numirea domnului Vladimir Sacagiu în funcția de Consul General al Republicii Moldova în orașul Istanbul, Republica Turcia.
Vladimir Sacagiu este diplomat de carieră cu o experiență de peste 20 de ani în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Activează în prezent în funcțiile de Șef adjunct al Direcției Generale Afaceri Multilaterale și Șef al Direcției OSCE și Securitate Internațională din cadrul MAE. De-a lungul carierei, a activat în misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Irlanda și Republica Italiană. De asemenea, a ocupat mai multe funcții de conducere și execuție în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Deține rangul diplomatic de Ministru-plenipotențiar.
Prin aceste numiri, Guvernul reafirmă angajamentul față de consolidarea prezenței diplomatice și consulare a Republicii Moldova peste hotare, îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor și promovarea intereselor naționale în relațiile bilaterale.














