MEC a dat start înscrierilor la Marea Dictare Națională, ediția a IV-a
Ministerul Educației și Cercetării organizează, pentru al patrulea an consecutiv, Marea Dictare Națională, unul dintre cele mai ample evenimente publice dedicate Zilei Limbii Române. Pe 31 august, elevi, profesori, părinți, bunici și toți cei care vor să-și testeze cunoștințele la limba română sunt invitați să participe la dictare.
La ediția din acest an sunt așteptate circa 3.500 de persoane din întreaga țară, dintre care aproximativ 2.500 vor scrie dictarea în Piața Marii Adunări Naționale, iar alții – circa 1000 la evenimente similare care se vor desfășura în centre raionale.
Ediția a patra se desfășoară într-un an cu o semnificație aparte, când Republica Moldova marchează 35 de ani de la proclamarea Independenței. Prin organizarea Marii Dictări, Ministerul Educației și Cercetării își propune să încurajeze cunoașterea și utilizarea corectă a limbii române și să transforme Ziua Limbii Române într-un prilej de învățare pentru oameni de toate vârstele.
Înscrierile au fost lansate luni, 10 august, în cadrul unei conferințe de presă susținute de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun și secretarul de stat Adriana Cazacu.
„Marea Dictare a pornit în 2023 din dorința de a celebra limba română printr-un eveniment la care să poată participa toți doritorii. Patru ani mai târziu, vedem că această inițiativă a devenit o tradiție. În fiecare an Piața Marii adunări Naționale se transformă într-o sală de clasă în aer liber, iar în bănci sunt oameni de diferite vârste și ocupații. În anul în care marcăm 35 de ani de independență, îi invităm pe toți cei care iubesc limba română să o sărbătorim împreună”, a declarat ministrul Dan Perciun.
Persoanele interesate se pot înregistra până la 24 august 2026, prin completarea formularului disponibil la adresa: https://bit.ly/3U77Igq
Marea Dictare Națională va începe la ora 09:00, iar accesul și înregistrarea participanților vor fi deschise de la ora 07:30. Participarea este gratuită, iar Ministerul Educației și Cercetării va asigura foi, pixuri, apă și chipiuri. Autorii celor mai bune lucrări vor fi premiați într-un eveniment public care va fi organizat de MEC în luna septembrie-octombrie.
Marea Dictare Națională a fost lansată de Ministerul Educației și Cercetării în anul 2023, ca parte a eforturilor de promovare a limbii române și de încurajare a utilizării corecte a acesteia. În cele trei ediții precedente, inițiativa a reunit mii de participanți.
Marea Dictare completează eforturile Ministerului de a extinde accesul la învățarea limbii române. Prin Programul național privind învățarea limbii române, MEC oferă cursuri gratuite persoanelor care doresc să-și îmbunătățească nivelul de cunoaștere și utilizare a limbii.
Astfel, de la cursurile de limba română până la Marea Dictare Națională, Ministerul urmărește același obiectiv: mai multe oportunități pentru oameni de a învăța, exersa și folosi cu încredere limba română.
Marea Dictare Națională este organizată de Ministerul Educației și Cercetării, sub egida Președinției Republicii Moldova.











