Repetiții pentru Parada Militară de Ziua Independenței în zilele de 11, 13, 18 și 20 august. Șoferii îndemnați să evite zona
Cetățenii sunt informați că marți, 11 august, în intervalul orar 08:00-10:00, vor avea loc repetiții pentru Parada Militară în cartierul Telecentru, sub podul de pe șoseaua Hâncești (tronsonul cuprins între str. Lech Kaczyński și str. Sprâncenoaia, zona stației Lukoil).
Antrenamentele sunt desfășurate de Militarii Armatei Naționale, alături de reprezentanții structurilor participante la paradă, în cadrul pregătirilor pentru aniversarea a 35-a de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.
Repetiții similare sunt planificate și pentru zilele de 13, 18 și 20 august, în intervalul orar 08:00- 10:00, în aceeași locație.











