Impozitarea tranzacţiilor imobiliare – o temă de discuţii care trebuie tratată cu maximă atenţie
Situaţia de pe piaţa imobiliară continuă să rămână una îngrijorătoare. Datele oficiale arată că numărul de tranzacţii de vânzare-cumpărare a imobilelor a scăzut semnificativ în semestrul unu al anului curent, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, dacă în semestrul unu din 2025 s-au vândut 7 483 apartamente, atunci în aceeaşi perioadă a anului 2026 – 5 493 apartamente. În termeni absoluţi, în primul semestru al anului 2026 au fost tranzacţionate cu 1 990 apartamente mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului precedent. Aceasta reprezintă o scădere de 26,6%. Iar afirmaţiile că sunt unele semne de revenire ale pieţei imobiliare, dacă comparăm datele din trimestrul doi cu cele din trimestrul unu al anului curent, sunt departe de realitate. Creşterea din trimestrul doi, comparativ cu trimestru unu, se explică prin încercarea unora de a achiziţiona imobile acum, când încă nu au intrat în vigoare noile valori cadastrale. Aceasta nu poate fi considerată o tendinţă ce va prinde contur mai pronunţat în continuare. Din contra, dacă facem o analiză a schimbărilor ce ar putea surveni, ajungem la concluzii deloc optimiste.
Astfel, potrivit unor informaţii ce au apărut în spaţiul public, din 2027 ar putea fi introdusă Taxa pe Valoare Adăugată în cazul tranzacţiilor cu imobile direct de la dezvoltator. Nu ştim încă dacă noul Guvern are aceeaşi poziţie ca şi precedentul la această temă, dar, dacă respectiva taxă va fi introdusă, imobilele se vor scumpi semnificativ. Poate nu cu 20% (pentru că o parte din TVA va putea fi dedusă pe seama altor operaţiuni comerciale), dar majorare oricum va fi. De asemenea, asupra preţului imobilelor s-ar putea expune şi preconizata introducere a taxei pe carbon. În România, se estimează că, de pe urma aplicării acestei taxe, preţul imobilelor al putea creşte cu 15-16%. În context ar fi de invocat şi datele celei mai recente Anchete de Conjunctură, făcută publică de Biroul Naţional de Statistică. Potrivit acesteia, managerii din construcţii estimează că preţurile lucrărilor de construcţii vor înregistra cel mai pronunţat salt din întreaga economie naţională, indicatorul atingând un sold conjunctural de +21%. Şi aceasta nu are cum să nu se expună asupra preţului final al construcţiilor.
O presiune semnificativă asupra pieţei imobiliare, în 2027, o va exercita şi intrarea în vigoare a noilor valori cadastrale ale imobilelor. Potrivit estimărilor oficiale, după evaluarea şi reevaluarea imobilelor, valorile cadastrale ale acestora au crescut de circa 2,9 ori. Deci, automat va creşte suma impozitului pe creştere de capital achitat ca urmare a tranzacţiilor imobiliare. De asemenea, va creşte taxa de stat şi taxa pentru servicii notariale, achitate în cadrul tranzacţiilor imobiliare. Toate acestea vor descuraja participanţii la tranzacţii imobiliare, în special vânzătorii de imobile. Deci, şi din acest punct de vedere ne putem aştepta la noi scăderi a indicatorilor relevanţi pentru piaţa imobiliară.
Dat fiind această situaţie, consider că impozitarea tranzacţiilor imobiliare trebuie să fie o temă de discuţii aparte, care trebuie să fie tratată cu maximă atenţie în contextul discuţiilor generale pe marginea politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor. Piaţa imobiliară este una importantă pentru economia naţională şi e în strânsă conexiune cu alte pieţe importante, în primul rând cu cea a construcţiilor. Iar declinul ei în continuare poate provoca reacţii în lanţ cu consecinţe de ordin social-economic destul de severe.
Viorel Godea, director general al companiei „Lagmar”










