Poliția desfășoară ample acțiuni de căutare a unui copil de 9 ani

Poliția desfășoară ample acțiuni de căutare a unui copil de 9 ani

Începând de ieri, polițiștii din Ungheni, în comun cu subdiviziunile specializate, desfășoarǎ ample acțiuni de căutare, după ce au fost anunțați cǎ un copil de 9 ani din aceeaşi localitate a fost dat dispărut.

Sesizarea a fost recepționată prin intermediul Serviciului Unic 112, după ce minorul a plecat de acasă cu trotineta și nu a mai revenit.

În cadrul măsurilor întreprinse, polițiștii au verificat toate locațiile și au discutat cu localnicii.

În urma investigațiilor s-a constatat că minorul împreună cu alți copii au plecat la râul Prut.

Preliminar s-a stabilit cǎ minorii au intrat în apă pentru a se scălda, iar la un moment dat copilul ar fi fost luat de curenții puternici ai râului și a dispărut din câmpul vizual.

Bunurile personale ale băiatului, lǎsate înainte sǎ intre în apǎ, au fost gǎsite de oamenii legii.

Poliția și subdiviziunile specializate continuă acțiunile de căutare.

Share