10 ani închisoare, după o captură de 700 grame de marijuana la Șoldănești, în timpul pandemiei Covid-19

10 ani închisoare, după o captură de 700 grame de marijuana la Șoldănești, în timpul pandemiei Covid-19

Procurorii PCCOCS anunță condamnarea la 10,6 ani închisoare a unui bărbat din Șoldănești, după o captură de peste 700 grame de marijuana.

Potrivit sentinței Judecătoriei Orhei, sediul Rezina, faptele au avut loc în timpul pandemiei Covid-19, în anul 2020. Atunci, inculpatul care acum are vârsta de 45 de ani a fost reținut după vânzarea a 10 pahare care conțineau marijuana, iar la acesta acasă a fost găsită ascunsă și o altă cantitate de droguri ascunse (într-o țeavă, lângă cușca câinelui).

La pronunțarea sentinței, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a solicitat judecătorului să ia în considerare și faptul că anterior bărbatul a mai fost condamnat pentru păstrare de droguri – 4 ani închisoare, în 2016. Totodată, oamenii legii remarcă că în dosarul penal investigat cu ofițerii de poliție, sub conducerea procurorilor, a fost trimis în judecată și complicele condamnatului.

În contextul combaterii crimei organizate din domeniul circulației ilegale a drogurilor, procuratura reamintește că potrivit Raportului PCCOCS pentru anul 2025, numai în dosarele penale deja trimise în judecată de procurorii specializați, au fost condamnate 90 de persoane; iar alte peste 90 de persoane au fost trimise în judecată pentru trafic droguri.

Share