Precizările „Energocom” privind cererea depusă la ANRE: Prețurile au crescut…
Conducerea S.A. „Energocom”, în cadrul unei conferințe de presă, a venit cu precizări cu privire la cererea depusă către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) ce prevede majorarea tarifelor la gazele naturale cu peste 6 lei per metru cub. Principala cauză, potrivit acesteia, este creșterea prețului de procurare a gazului pe piețele europene.
„În iarna anului 2026 când au fost stabilite tarifele, costul propriu-zis de achiziție a gazelor erau la 30 euro megawattul. Ulterior, în martie, a apărut conflictul în Orientul Mijlociu, iar piața mondială a gazelor a fost afectată. Prețurile au crescut. Astăzi prețul e de 56 euro per megawatt.
Astfel, ieri, după finalizarea calculelor, am înaintat o cerere de majorare a tarifelor”, a declarat Eugeniu Buzatu, directorul „Energocom”.
Potrivit responsabililor instituției, prognoza august-decembrie arată că, costul de achiziție se va ridica cu 66%. De asemenea, vor crește costurile de transport, serviciile de distribuție și mai sunt costurile privind activitatea operațională a „Energocom”.
„Principala cauză a creșterii tarifelor pentru consumatori este creșterea prețului de procurare a gazelor, urmare a escaladării conflictului din Orientul Mijloc”, a menționat conducerea „Energocom”.
Conducerea „Energocom” a mai spus că, la moment, „Energocom” are un deficit de 106 milioane de lei și aceasta este o cauză pentru care tariful la gaz trebuie majorat pentru consumatori.












