Vlad Filat: Cazul verișoarei Taburceanu a fost ultima picătură…
„Cazul verișoarei Tăburceanu a fost ultima picătură. Pentru că nu este un caz unic. Este consecința unei abordări sistemice. Aceasta este, de fapt, realitatea. Nu ceea ce ni s-a prezentat ani la rând sub denumirea de meritocrație, filtre și alte lozinci” – a constatat Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), informează OFICIAL.
Politicianul a spus că, la un moment dat am înțeles că filtrele PAS nu au fost pentru ca, în funcții să ajungă oameni competenți, oameni care chiar meritau. Dar ca să blocheze acești oameni să ajungă acolo. Pentru că, știți cum se spune, într-un mediu mediocru fiecare se simte deștept. Acolo unde există competiție, capacitate și performanță, este mult mai greu pentru anumite persoane să facă față.
„Lucrul acesta nu s-a întâmplat doar în cazul MoldATSA. Acesta este doar cazul care a devenit public. Lucrul acesta este încă de la începutul guvernării PAS și s-a manifestat sub diferite forme.
Despre acest lucru am atenționat în repetate rânduri. Mai mult, am prezentat un material amplu finanțatorilor, în special celor care au sprijinit Republica Moldova. Pentru că ajutorul destinat Republicii Moldova, prezentat ca fiind de sute de milioane de dolari pentru drepturile omului, libera informare, reforma justiției, combaterea amenințărilor și multe altele, însemna, în realitate, sume enorme de bani gestionate de ceea ce eu numesc ONG-uri oligarhice. Ele nu sunt multe la număr.
Prin intermediul acestor ONG-uri, dincolo de activitățile și rapoartele realizate conform scopului declarat, s-a urmărit și finanțarea unui partid politic – PAS. Nu spun asta pentru prima dată. Și va veni timpul când va exista un audit serios”, a mai spus el în cadrul emisiunii „Sfatul țării” de la Agro TV, adăugând: „sunt fapte și sunt consecințe. În momentul în care bani ajung la un ONG, iar acel ONG are angajați sau colaboratori care sunt, direct sau indirect, reprezentanți ai PAS și care primesc salarii sau alte remunerații, despre ce mai discutăm?”.
Totodată, liderul PLDM a spus că, „ONG-ul lui Pistrinciuc, unde activa și Culminschi, astăzi ambasador la Washington, i-a plătit doamnei Taburceanu ~ 600.000 de lei pentru comunicare strategică în folosul Patriot. În același timp, dânsa locuia în Slovenia. Președinta spune că nu a știut. Dar instituția respectivă se află în subordinea directă a Președinției. Mai mult, dacă ne uităm la anumite fundații, vă dau un singur exemplu: Fundația Konrad Adenauer. În anul 2023, bugetul pentru Republica Moldova a fost de aproximativ 11 milioane de euro. Eu dau ca referință anul 2023, dar această finanțare exista și înainte și avea o orientare clară către partidul de guvernare. Când Maia Sandu era președinte, iar PAS încă nu era la guvernare, consilier al Președintei pe probleme juridice, era remunerat prin intermediul acestei fundații cu aproximativ 10.000 de euro, pe lângă salariul pe care îl primea. Și acum vorbește despre salarii nesimțite, aici apare din nou ipocrizia. Dacă ar fi să tragem o concluzie, atunci putem spune că povestea cu „venim să facem echitate” și „venim să facem dreptate” a fost o minciună. Toate aceste persoane care și-au prezentat imaginea drept una a integrității și a sacrificiului pentru popor și pentru țară au demonstrat, în timp, că la baza tuturor acestor discursuri a stat, în primul rând, interesul material”.
Vlad Filat a amintit și de modificările legislative din 2023, când salariile miniștrilor au fost majorate până la aproximativ 70.000 de lei.
„Iar nouă ce ni s-a spus? Că salariile trebuie majorate pentru a obține performanță.
Care este însă performanța? Prăbușirea economiei Republicii Moldova. În această perioadă au plecat din țară ~ 286.000 de oameni, potrivit datelor statistice disponibile. La capitolul natalitate, diferența dintre nașteri și decese este una dramatică: anual mor cu peste 10.000 de oameni mai mult decât se nasc. Sărăcia a ajuns la aproximativ 33%. Radu Marian spunea că metodologia BNS este greșită. Uitați-vă BNS aplică astăzi metodologia europeană, cea mai modernă. Iar rezultatul aplicării ei pentru prima dată arată că 48% dintre cetățenii Republicii Moldova sunt afectați de sărăcia multidimensională. Oamenii au plătit pentru performanță. Dar au primit în schimb a fost doar regres”, a conchis fostul premier.













