Prima ediție a Festivalului de Film și Istorii se va desfășura la Mereni, Anenii Noi, în perioada 3–6 iulie 2026

Prima ediție a Festivalului de Film și Istorii se va desfășura la Mereni, Anenii Noi, în perioada 3–6 iulie 2026

În perioada 3–6 iulie 2026, în localitatea Mereni, raionul Anenii Noi, se va desfășura prima ediție a Festivalului de Film și Istorii, organizată sub genericul „Memorie și Identitate”. Evenimentul își propune să promoveze memoria istorică, identitatea culturală și dialogul civic, printr-un program amplu de proiecții de film, dezbateri publice, întâlniri cu cineaști, momente artistice și acțiuni comemorative.

Ceremonia de deschidere va avea loc pe 3 iulie 2026, la Mereni, și va include ceremonia de transmitere a terenurilor pentru inițiativa „Ambasadele Memoriei”, în prezența reprezentanților diplomatici ai celor trei țări partenere ale festivalului: România, Polonia și Ucraina. Aceasta presupune inaugurarea unor spații simbolice dedicate păstrării memoriei victimelor represiunilor politice, cu participarea partenerilor internaționali.

Programul festivalului include proiecții de film dedicate memoriei istorice, represiunilor politice și identității naționale, sesiuni de discuții cu regizori și producători, precum și dezbateri și paneluri internaționale cu participarea istoricilor, diplomaților și reprezentanților societății civile. Temele abordate vor viza cultura memoriei, valorile democratice, identitatea națională și parcursul european al Republicii Moldova. Evenimentele festivalului se vor desfășura în mai multe spații culturale și memoriale, printre care Complexul Muzeal în Aer Liber din Mereni, Centrul Memorial Mereni, precum și locații culturale din municipiul Chișinău.

Pe lângă componenta cinematografică și de dezbatere publică, festivalul va include concerte, spectacole de teatru, producții multimedia și acțiuni comemorative dedicate victimelor represiunilor politice și deportărilor staliniste.

Festivalul se va încheia pe 6 iulie 2026, de Ziua comemorării victimelor deportărilor staliniste din Republica Moldova. Programul ultimei zile va include depuneri de flori la Gara Feroviară din Chișinău, în semn de omagiu adus victimelor deportărilor și represiunilor sovietice, urmate de o dezbatere publică, o proiecție de film la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și un eveniment în fața expoziției „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași” din Piața Marii Adunări Naționale.

Accesul la toate activitățile festivalului este gratuit. Programul complet al Festivalului de Film și Istorii poate fi consultat aici.

Festivalul este organizat de Asociația Festivalului de Film și Istorii Mereni, în parteneriat cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova, instituții culturale, organizații ale societății civile și parteneri internaționali.

Share