Sondaj: 3 partide ar accede în Parlament în caz de parlamentare
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate în Republica Moldova, trei partide ar accede în Parlament, iar unul este foarte aproape de pragul electoral – arată sondajul realizat de ATES Research Group.
Potrivit datelor cercetării, PAS ar fi susținut de 33,6% dintre respondenți. Pe locul al doilea se situează Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), cu 9,4%. Urmează Partidul Democrația Acasă (PPDA), cu 7,0%, și Partidul Nostru, cu 4,8%.
Alte partide ar obține sub 4%.
Totodată, 15,2% dintre respondenți au declarat că nu ar vota pentru niciun partid, 11,4% nu s-au decis încă, iar 2,8% au refuzat să răspundă.
Sondajul a fost realizat în perioada 27 mai – 8 iunie 2026, pe un eșantion de 1004 respondenți cu vârsta de peste 18 ani din 321 de localități ale țării. Marja maximă de eroare este de ±3%.













