O femeie s-a pornit spre Bologna cu 20 mii euro ascunși în lenjeria intimă
Urmare a unui dosar penal trimis în judecată de procurorii PCCOCS, o pasageră din Ucraina care din Aeroportul de la Chișinău se pornise spre Bologna, Italia, a fost condamnată la amendă de 95.000 lei, cu confiscarea celor peste €20.000, pe care nu i-a declarat la controlul vamal.
Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinău, fapta a avut loc în noiembrie 2025, atunci când pasagera nu a declarat suma, chiar dacă pe panoul informativ de la intrarea spre culoarul roșu este inscripționat în limba ucraineană, engleză și rusă cu următorul mesaj: „Dacă transportați în numerar sumă totală ce depășește 10.000 EURO, obligatoriu declarați Serviciului Vamal.” Totuși, pasagera a ales să meargă pe culoarul verde, inscripționat „NIMIC DE DECLARAT.”
Mai mult decât atât, aceasta a mințit de două ori că ar avea o sumă mai mare €10.000 (chiar dacă ar fi putut transporta și suma dublă pe care o avea, dacă i-ar fi comunicat funcționarei adevărul și ar fi completat un formular):
- o dată după ce angajata de la frontieră a constatat că aceasta ar ascunde bani în sutien, iar pasagera i-a demonstrat (într-o încăpere separată) două sume de bani înveliți în două pachete de polietilenă și a declarat fals că banii nu depășesc €10.000;
- a doua oară, a mințit după ce a fost invitată să treacă repetat verificarea prin scanner, atunci când o altă parte a banilor a fost găsită în sutien.
Totuși, în judecată femeia cu vârsta de 46 de ani (supusă militar) și-a recunoscut vinovăția, astfel încât s-a ales cu o pedeapsă redusă – amendă de 95.000 lei și confiscarea sumei de bani de peste €20.000 introduse ascuns în Moldova cu autocarul la punctul de trecere a frontierei Palanca, pe care a încercat nereușit să-i transporte ilegal din Moldova prin Aeroportul din Chișinău.













