Nicolae Timofti: Lucrurile bune se realizează pe îndelete

Nicolae Timofti: Lucrurile bune se realizează pe îndelete

Discursul integral al președintelui Nicolae Timofti la Forumul Public privind lansarea dialogului pentru semnarea Pactului Social „Pentru Moldova”:

 

„Stimați prieteni,

Domnule președinte al Parlamentului,

Domnule prim-ministru,

 

Astăzi vom avea aici o discuție despre noi și despre problemele noastre. Sunt aceleași probleme care se află pe buzele oamenilor de mai multă vreme, despre care se vorbește insistent de la microfoane și megafoane, cu voce tare, în tot spațiul public, în presă, în stradă și peste tot, inclusiv peste hotare. Sunt probleme reale, care afectează viața tuturor cetățenilor și a întregii noastre țări.

Este cazul să ne oprim, măcar pentru un timp scurt, din această vâltoare de evenimente, din avalanșa de declarații, învinuiri reciproce, revendicări posibile și imposibile, și să analizăm ce avem de făcut.

Pornesc de la premisa că lucrurile bune se realizează pe îndelete, fără patimă și emoții, prin consens și bună înțelegere.

Mă bucur că multă lume bună a aderat la această abordare și a consimțit să dea curs inițiativei de a pune bazele unui acord comun, pe care l-am numit Pact Social, între grupurile politice, sociale și civile din țară, care sunt dispuse să acționeze în acest sens și au un cuvânt de spus.

Am ajuns prea departe în ridicarea unor bariere între aceste grupuri. Dar eu cred în capacitatea noastră de a elimina diferențele ce ne separă și a pune în față interesul comun. Scopul nostru este simplu: de a ne dezvolta ca o comunitate democratică în care să fie un loc sub soare pentru fiecare, pentru orice familie, orice tânăr, orice bătrân și orice copil.

Este paradoxal, dar într-o țărișoară atât de mică cum este Republica Moldova, spiritele s-au încins peste măsură. Prea multe tabere, într-un spațiu atât de mic, zic eu.

Ceea ce cred că trebuie să avem acum în minte și în cuget, este instinctul de supraviețuire. Altfel riscăm, vorba marelui nostru clasic, Ion Creangă, să ne tăiem craca de sub picioare.

Am sentimentul, de mai multă vreme, că disensiunile care ne domină vor fi și sunt deja folosite de forțele antieuropene și neo-sovietice pe care le cunoaștem cu toții pentru a da peste cap toate începuturile bune pe care le-am realizat de-a lungul anilor.

Stau la pândă, și se manifestă zgomotos și sfidător, o seamă de aventurieri politici, finanțați din surse oculte.

Ei doresc să folosească zbaterea noastră internă pentru a ieși în față pe post de falși apostoli.

Pe de altă parte, afirm că nu s-ar fi ajuns în această situație dacă ar fi existat mai multă responsanbilitate la nivelul instituțiilor publice și a oamenilor politici.

Sunt profund dezamăgit de modul în care se înțelege la noi de către unii decidenți politici ideea de guvernare, doar în sensul de căpătuire, în dauna celor mulți și necăjiți.

Funcționarii noștri publici, printre ei unii finanțiști, economiști, judecători, procurori, polițiști, trebuie puși la respect. Ei trăiesc într-o lume paralelă: cu gândul la beneficii personale, cu dispreț față de oamenii simpli și fără nicio tragere de inimă față de obligațiunile pe care și le-au asumat benevol față de oameni și stat.

Să recunoaștem, aceasta este starea de lucruri în zona publică, cu excepțiile de rigoare.

Să deschidem ochii și să vedem încotro ne îndreptăm. Am semnat un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană, care ne-a finanțat generos și ne-a deschis granițele, pentru piața de muncă și cea de desfacere a mărfurilor, pentru libera circulație a cetățenilor.

Însă nu ne vom putea considera europeni dacă vom continua să trăim după niște precepte învechite care astăzi nu mai rezistă.

Mă opresc aici din aceste considerații, pentru a Vă da posibilitate și Dumneavoastră să vă expuneți punctele de vedere. Ne propunem să avem o discuție preliminară, pentru ca ulterior, dacă vom conveni împreună, să înaintăm către decizii și măsuri  care să limpezească lucrurile în zonele dureroase și fierbinți, care nu suportă amânare.

În această sală avem oameni dintre cei mai de seamă din țara noastră: factori de decizie, lideri de opinie, activiști, savanți, cetățeni, patrioți ai acestei țări.

Poate că această formulă nu este în totalitate reprezentativă. Cu siguranță, însă, că pe parcurs vom auzi și alte voci dornice să-și aducă contribuția la stabilirea unui consens în societate.

Dorim să auzim idei constructive, în nota calmă pe care am solicitat-o, cu conștiința faptului că nu ne propunem să epuizăm astăzi toate temele de discuție. 

Vă mulțumesс”.

Doina Secrieru

Share