Vladimir Cebotari despre hotărârea UE: Curtea de Conturi a UE a dat un semnal foarte clar că aceasta va fi următoarea decizie

Vladimir Cebotari despre hotărârea UE: Curtea de Conturi a UE a dat un semnal foarte clar că aceasta va fi următoarea decizie

În cadrul emisiunii „Punctul pe Azi”, Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari și Președintele Centrului pentru Resurse Juridice, Vladislav Gribincea au vorbit despre anunțul UE, că nu va transfera ultimă tranșă de fonduri pentru programul de finanțare a reformei justiției.

Vladimir Cebotari a ținut să precizeze cauza deciziei UE, de a nu transfera fonduri pentru bugetul de stat în susținerea reformelor în sectorul justiției.

„Uniunea Europeană încă în anul 2015 foarte clar a spus că nu sunt progrese pe reformele din justiție și de aceea sunt nevoiți să suspende acel suport financiar și Curtea de Conturi a UE a dat un semnal foarte clar că aceasta va fi următoarea decizie. Noi am dorit și sperat că totuși până în ultimul moment s-ar putea să-i convingem și să schimbăm această stare de lucru, datorită angajamentului enorm și efortului mare, care au fost depuse în perioada anului 2016-2017. Eu nu vreau să arăt cu degetele într-o parte sau în alta, dar haideți să constatăm faptele: în 2014 și 2015, progresele pe reformele justiției au fost aproape nesemnificative, așa au spus-o și partenerii noștri de dezvoltare. Eu îi înțeleg din punct de vedere obiectiv că ei nu ar fi putut livra aceste rezultate”, a menționat el.

În același timp, Vladislav Gribincea a vorbit și el despre motivul UE cu privire la sistarea suportului financiar.

„Eu aș fi tentat să cred că a contat ceea ce s-a întâmplat și după anul 2015, fiindcă misiunea de evaluare a reformei justiției a avut loc în primăvara anului 2017. Din comunicatul delegației Uniunii Europene așa și rezultă, că oamenii nu văd o schimbare la față, asta a fost probabil aspectul determinant care a făcut ca UE să nu dea nimic din cele 2 tranșe”, a precizat Gribincea.

Prin urmare, Ministrul Justiției a vorbit despre o îmbunătățire a situației din sectorul justiției în ultimii ani.

„Din 2016 până astăzi s-a produs un salt în cadrul justiției, cetățenii văd o creștere și noi nu ne rămâne decât să fim mai optimiști și determinați să continuăm ceea ce am făcut. Datorită progreselor care s-au făcut, inclusiv în sectorul justiției, suportul financiar pentru Republica Moldova a fost reluat. Nu trebuie să vorbim că banii sunt blocați, progresele demonstrate de guvernare au dus la deblocările cu FMI și la deblocarea suportului financiar. La noi toți indicatorii merg în sus”, a adăugat Cebotari.

Vladislav Gribincea, în același timp, a precizat despre sarcina reformelor în cadrul unui stat, dar și despre problemele justiției moldovenești.

„Ar trebuie să pornim de la ideea că, reforme nu facem pentru europeni, ci pentru noi. Eu am concluziile Consiliului European pentru Republica Moldova din 2016, în care se vorbește tranșant că problemele cele mai mari a Moldovei sunt corupția și independeța judecătorilor, cred că, acolo trebuie de lucrat. Dacă pe segmentul economic am văzut o creștere cât de cât fragilă, atunci ceea ce privește independența justiției și combaterea corupției, percepția generală este că o ducem nu în direcția cea bună”, a conchis el.

Mihaela Conovali

Share