Pronosticurile democratului Sergiu Sîrbu privind situația din RM, până la următoarele alegerile parlamentare

Pronosticurile democratului Sergiu Sîrbu privind situația din RM, până la următoarele alegerile parlamentare

Deputatul Sergiu Sîrbu, vicepreședintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), a fost întrebat „ În general, care este pronosticul Dvs. privind evoluţia lucrurilor până la următoarele alegeri parlamentare şi cu ce rezultate credeţi că se vor solda acestea?”, în cadrul unui interviu pentru portalul www.tribuna.md.

„Moldova va evolua crescător, așa cum a făcut-o în ultimii 2 ani, de când PDM și-a asumat guvernarea. Deci, economic și social, prognozele sunt pozitive – creștere economică și creșterea veniturilor cetățenilor. Din punct de vedere politic, este foarte important să menținem stabilitatea și să creăm condițiile pentru un dialog politic care să aducă rezultate positive”, a răspuns democratul.

Totodată, Sîrbu a spus că, în ceea ce privește rezultatul alegerilor, moldovenii sunt cei care vor decide și nu aș dori eu să mă substitui cetățenilor. „Pot doar să sper că lucrurile bune pe care le-a făcut PDM la guvernare și progresele pe drumul spre Europa vor fi apreciate în mod suficient pentru ca viitoarea guvernare să fie tot una pro-europeană, cu o componentă democrată puternică”, a subliniat parlamentarul.

Doina Secrieru

Share