AGEPI a avut o întrevedere cu Delegația Oficiului de Proprietate Intelectuală din Muntenegru

AGEPI a avut o întrevedere cu Delegația Oficiului de Proprietate Intelectuală din Muntenegru

Pe 17 noiembrie curent, Directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Lilia Bolocan a avut o întrevedere cu Delegația Oficiului de Proprietate Intelectuală din Muntenegru (OPIM), condusă de Directorul interimar OPIM, Valentina Radulović.

Întâlnirea a avut drept scop consolidarea relațiilor bilaterale dintre AGEPI și OPIM, inclusiv prin intensificarea schimburilor de experiențe și practici, stabilirea unor contacte directe între specialiștii celor două oficii dar și susținerea reciprocă în cadrul organizațiilor internaționale și regionale de profil.

Astfel, pe parcursul reuniunii, delegațiile AGEPI și OPIM au făcut un schimb de informaţii cu privire la evoluțiile recente în domeniul proprietății intelectuale în Republica Moldova și Muntenegru, trecând în revistă succesele obținute de către oficii, precum și provocările cu care se confruntă la etapa actuală la realizarea obiectivelor.

În cadrul întâlnirii, au fost identificate, de asemenea, direcțiile prioritare ale colaborării dintre AGEPI și OPIM în domeniul dezvoltării și consolidării sistemelor naționale de protecție a proprietății intelectuale.

Vizita la Chișinău a avut loc în contextul participării delegației OPIM la evenimentele organizate de de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală în cadrul săptămânii dedicate celei de-a XV-a ediții a Expoziției Internaționale Specializate ,,INFOINVENT”, care se desfășoară în perioada 15-18 noiembrie, la Moldexpo, inclusiv la Conferința Inovațională cu genericul “Proprietate Intelectuală – Inovații – Calitatea Vieții”, în cadrul căreia Directorul OPIM a împărtășit experiența de promovare a activității inovaționale a Oficiului de proprietate intelectuală din Munetenegru.

Mihaela Rotari

Share