Picnicurile în aer liber și călătoriile cu mașina la distanțe mari sunt printre cele mai..
Conform datelor colectate din subdiviziunile teritoriale, ploile torențiale însoțite de grindină, înregistrate în seara zilei..
Astăzi, viceprim-ministrul Vladimir Bolea efectuează o vizită de lucru în raioanele Leova și Cantemir. Agenda..
Procurorii PCCOCS, în comun cu ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală..
Conducerea de vârf a țării – Maia Sandu, Igor Grosu și Dorin Recean, au transmis..
Începând cu 1 septembrie 2025, intră în vigoare Acordul semnat între Republica Moldova și Republica..
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Prim-ministrul Bulgariei, Rossen Jeliazkov,..
Premierul Dorin Recean va efectua, marți, o vizită de lucru în raionul Drochia. Șeful Guvernului..
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va participa la Conferința Mondială a Președinților de Parlament. Reuniunea, aflată..
Partidul Republican „Inima Moldovei” a desfășurat ședința Consiliului Național Politic. Membrii conducerii au discutat situația..