O nouă alertă cu explozive la Aeroportul Internațional Chișinău, comunicată prin intermediul poștei electronice. Potrivit..
Comisia municipală de stabilire și acordare a ajutorului material a decis acordare unui sprijin, în..
Compania SpaceX fondată de cel mai bogat om din lume, fondator și CEO al Tesla,..
Mai mulți funcționari de la Direcția Teritorială Siguranţa Alimentelor din Ungheni a ANSA, precum și..
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a convocat, în această dimineață, Comisia Națională pentru Integrare Europeană..
Primăria Municipiului Chișinău informează că pe teritoriul adiacent Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” și..
Fostul deputat, Alexandru Slusari, susține că ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, trebuie demis,..
Astăzi, 4 august 2022, a avut loc ședința Curții Constituționale, la care a fost examinată..
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere de lucru cu omologul..
Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (Oficiul Sud), de comun ofițerii din aceeași..